Mai mulţi nord-coreeni au reuşit să fugă cu o ambarcațiune în Coreea de Sud

Data actualizării: Data publicării:
Soldați nord-coreeni în apropiere de granița cu China
Evadarea din Coreea de Nord este o operațiune scumpă. Foto: Profimedia Images

Mai mulţi nord-coreeni, printre care şi minori, au trecut recent în Coreea de Sud prin disputata frontieră maritimă vestică şi sunt în prezent interogaţi de autorităţile de la Seul, au declarat joi surse apropiate de acest caz. Numărul nord-coreenilor care reușesc să fugă din țară s-a redus mult în ultimii ani, în urma întăririi securității la frontiere în pandemie.

Armata sud-coreeană a localizat o ambarcaţiune în care se aflau nord-coreenii în timp ce se apropia de aşa-numita Linie de Limită Nordică (LLN) din Marea Galbenă în noaptea de 6 mai, au declarat sursele citate pentru agenţia de presă Yonhap, preluată de EFE și Agerpres.

Ambarcaţiunea a fost interceptată după ce a trecut linia de demarcaţie, iar echipajul şi-a exprimat aparent dorinţa de a se stabili în Coreea de Sud, potrivit surselor.

Grupul se află în prezent la o bază militară din Seul, unde este interogat de autorităţi, inclusiv de Serviciul Naţional de Informaţii (NIS), aşa cum prevede protocolul standard atunci când un cetăţean nord-coreean ajunge pe teritoriul sud-coreean.

Din punct de vedere tehnic, cele două ţări au rămas în război din 1950.

Numărul nord-coreenilor care fug din țară, în scădere

În ultimii ani, numărul nord-coreenilor care au reuşit să ajungă în Coreea de Sud s-a redus enorm (de la aproape 1.000 de persoane în 2019 la puţin peste 60 în 2021 şi 2022), în parte datorită unei întăriri masive a securităţii la frontieră de către regimul lui Kim Jong Un pentru a împiedica intrarea pe teritoriul său a COVID-19.

Dezertările peste graniţele maritime sau terestre dintre cele două ţări sunt rare din cauza nivelului de supraveghere militară dintre liniile de demarcaţie, astfel că majoritatea nord-coreenilor care decid să îşi părăsească ţara o fac pe la graniţa cu China.

Deşi majoritatea dezertorilor se stabilesc în China (numărul exact nu este cunoscut, dar unele ONG-uri vorbesc de zeci sau sute de mii), unii încearcă să ajungă în Sud, unde au venit peste 33.000 în ultimele două decenii, prin intermediul unei ţări terţe - în principal Thailanda şi Mongolia - solicitând azil în ambasadele şi consulatele sud-coreene, procedură pe care nu o pot urma în cele din China.

Beijingul, care doreşte să evite migraţii în masă ale nord-coreenilor, nu îi consideră pe aceştia drept refugiaţi, ci „migranţi economici”, astfel că, dacă îi localizează pe teritoriul său, îi repatriază cu forţa în Coreea de Nord, unde îi aşteaptă închisoarea şi tortura, după cum au documentat grupurile umanitare şi ONU.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
medic studiaza analizele
Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului