Discursul reginei a conţinut 15 proiecte de lege, axate pe combaterea imigraţiei ilegale şi reforma sistemului de protecţie socială.
Una dintre aceste legi va face mai uşoară deportarea infractorilor de origine străină şi a celor care intră ilegal în Regatul Unit. Măsura îi vizează pe de o parte, pe cei acuzaţi de acte de terorism sau campanii xenofobe, pe de altă parte pe imigranţii dornici să găsească o slujbă în arhipelag.
Regina Elisabtea a II-a le-a transmis celor care vor să vină să trăiască în Marea Britanie că porţile Regatului rămân deschise doar pentru imigranţii care îşi doresc să muncească.
„Guvernul meu va prezenta un proiect de lege care va reforma politica de imigraţie a Marii Britanii. Legea va asigura faptul că această ţară atrage oameni care vor aduce o contribuţie benefică şi îi va îndepărta pe cei care nu vor să facă acest lucru”, a spus Regina Elisabeta a II-a.
Potrivit datelor furnizate de guvernul de la Londra, anul trecut 163 de mii de străini au emigrat în Marea Britanie, fata de 240.000, în 2011. Chiar şi aşa, premierul David Cameron consideră că sunt prea mulţi şi vrea să reducă numărul. În această ordine de idei, proprietarii care vor închiria locuinţe imigranţilor ilegali pot fi amendaţi, iar străinii care nu au un statut legal, nu vor mai putea obţine nici permis de conducere, pentru a le limita accesul la slujbe.
Soţia prinţului Charles, Camilla, participare în premieră
Dincolo de toate acestea, ceremonia de la Palatul Westminster are şi altfel de implicaţii. Va participa şi moştenitorul tronului, prinţul Charles, fapt care se întâmplă foarte rar. De asemenea, este prima oară când soţia acestuia, Camilla, ducesă de Cornwall, a primit permisiunea reginei de a asista la ceremonie.
Experţii constituţionali consideră că Elisabeta a II-a se pregăteşte astfel ca să cedeze moştenitorului său majoritatea prerogativelor regale. Mai mult presa britanică susţine că Charles va fi numit în curând Prinţ Regent, iar mama sa se va retrage parţial din viaţa publică, având în vedere vârsta înaintată.
Regina Elisabeta a doua are 86 de ani şi domneşte de 6 decenii, iar soţul său prinţul Philip are 91 de ani. Amândoi au avut probleme de sănătate în ultima vreme. Zilele trecute, Palatul Buckingham a anunţat că suverana nu va merge la întrunirea ţărilor din Commonwealth, pentru prima oară în 40 de ani, iar Marea Britanie va fi reprezentată de prinţul Charles.