Kim Jong-un trebuie să despăgubească cu câte 15.500€ doi prizonieri de război sud-coreeni

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong-un sustine o conferinta de presa la Phenian, in Coreea de Nord
Kim Jong-un Foto: Agerpres

Un tribunal din Coreea de Sud l-a obligat pe liderul de la Phenian, Kim Jong-un, să plătească despăgubiri în valoare de 31.000 de euro pentru doi prizonieri de război sud-coreeni, condamnați la muncă forțată în Coreea de Nord, scrie The Telegraph. Este o decizie fără precedent, fiind pentru prima dată când un tribunal sud-coreean îşi exercită competenţa asupra Phenianului. 

Cei doi sud-coreeni au fost luați prizonieri în timpul Războiului coreean, dar după încheierea conflictului nu au fost repatriați. Timp de mai multe decenii au fost obligați să muncească forțat în minele de cărbune, de unde au reușit să evadeze în China. În 2016, cei doi au depus plângeri la un tribunal din Seul, acuzând că au fost supuşi daunelor mentale şi fizice în Nord.

În urma plângerii, Kim Jong-un este obligat să îi despăgubească pe cei doi cu câte 15.500 de euro, a declarat purtătoarea de cuvânt a tribunalului din Seul, citată de AFP.

Războiul coreean s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat de pace

Forţele nord-coreene au cucerit Sudul pe 25 iunie 1950, punctul de plecare pentru un conflict sângeros care a făcut milioane de morţi, majoritatea civili, scrie Agerpers.

Armele au tăcut trei ani mai târziu, în urma unui armistiţiu care nu a fost niciodată urmat de un tratat de pace, ceea ce înseamnă că, tehnic, cele două părţi din peninsula divizată de Zona Demilitarizată (DMZ) sunt în continuare în război.

Nu există un consens cu privire la bilanţul acestui conflict. Ministerul sud-coreean al Apărării vorbeşte despre 520.000 de nord-coreeni, precum şi de 137.000 de militari din Sud şi 37.000 de americani ucişi în acel război.

Tensiunile dintre Nord și Sud au reizbucnit la începutul lunii iunie

Regimul nord-coreean şi-a înteţit în ultimele săptămâni atacurile verbale împotriva Seulului, criticând în special faptul că disidenţi nord-coreeni care se află în Sud trimit în Nord manifeste de propagandă cu ajutorul unor baloane duse de vânt.

După ce a rupt canalele oficiale de comunicare, Coreea de Nord a distrus săptămâna trecută biroul de legătură deschis în septembrie 2018 la nord de DMZ şi care simboliza destinderea. În acelaşi timp, armata sa a afirmat că va întreprinde acţiuni împotriva Coreei de Sud, însă Kim Jong-un a decis să suspende aceste planuri de acţiuni militare.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...