Liderul nord-coreean Kim Jong Un a aplaudat zâmbitor spectacolul oferit de starurile sud-coreene de muzică K-pop la Phenian, declarându-se profund "emoţionat", a relatat luni agenţia de presă oficială KCNA, preluată de AFP.
Faptul că Kim şi soţia sa, fosta cântăreaţă Ri Sol Ju, au asistat la concertul de duminică a fost foarte neobişnuit. În mod normal, regimul izolat încearcă să împiedice orice infiltrare a culturii sud-coreene, scrie Agerpres.
Kim Jong Un, primul lider nord-coreean care a asistat la un spectacol al sud-coreenilor, a strâns mâna artiştilor "şi le-a exprimat cele mai profunde mulţumiri", potrivit KCNA.
"El a declarat că a fost profund emoţionat să vadă poporul nostru aplaudând sincer acest spectacol, aprofundându-şi cunoştinţele de artă populară din partea sud-coreeană", adaugă KCNA.
Aceste concerte - un altul este programat pentru marţi - sunt un alt semn al dezgheţului între Nord şi Sud după Jocurile Olimpice de Iarnă ce au avut loc în Coreea de Sud.
Kim Jong Un a trimis în Sud sportivi, majorete şi pe sora sa mai mică.
Au urmat contacte diplomatice, conducând la propuneri de summituri între cele două Corei, dar şi între Phenian şi Washington.
Summitul intercoreean între Kim Jong Un şi Moon Jae-in, al treilea de acest gen după cele din 2000 şi 2007, va avea loc pe 27 aprilie la Panmunjom, în zona demilitarizată ce desparte peninsula, unde a fost semnat armistiţiul care a pus capăt Războiului din Coreea (1950-53).
Niciodată nu a fost în schimb stabilită pentru o întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi Kim, care a debutat pe scena diplomatică internaţională săptămâna trecută întâlnindu-se la Beijing cu preşedintele chinez Xi Jinping.