„Este important să avansăm rapid cu acest acord, pentru ca el să aibă un impact profund asupra lumii”, a spus Kerry. „UE și SUA reprezintă împreună o treime din totalitatea bunurilor și a serviciilor vândute în lume și peste 50% din totalul producției economice mondiale”, a subliniat el, relateaza 7sur7.
Barack Obama a anunțat în februarie dorința Washingtonului și a CE de a lansa negocieri pentru formarea uneia dintre cele mai importante zone de liber schimb de pe planetă. Comisia încă nu și-a dat oficial aprobarea.
Miercurea trecută, administrația americană a vorbit Congresului despre intenția de a lansa negocieri pe acord într-un interval de 90 de zile de la această notificare. Pentru SUA, acordul ar putea fi „un motor pentru slujbe și creștere” de o parte și de cealaltă a Atlanticului. „Este unul dintre cele mai bune moduri de a rupe cercul crizei din Europa și de a avea creștere”, a declarat Kerry.
Negocierile se anunță deosebit de complicate în anumite sectoare protejate, ca agricultura.
„Știu că există unele îngrijorări. Știu că există o dimensiune geografică a anumitor produse fabricate în Franța. Există motive pentru care Roquefort este Roquefort. Le înțelegem”, a asigurat Kerry la Paris.