Jaf armat pe aeroportul din Tirana. 4 gangsteri au încercat să fugă cu 10 milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
jaf avion

Jaf armat pe Aeroportul Maica Tereza din Tirana. Patru bărbaţi au furat 10 milioane de euro dintr-un avion de pasageri care se pregătea de decolare, către Viena.

Unul dintre indivizi a fost împuşcat mortal într-un schimb de focuri cu poliţiştii. Ceilalţi trei au fost prinşi.

Presa din Albia scrie că bărbaţii purtau haine ce par să fie uniforme militare şi au pretins că sunt de la Fisc. Aşa au ajuns pe pistă, lângă dubla blindată cu care erau transportaţi banii. Au furat sacii cu bancnote în timp ce erau transferaţi în cala avionului.

500 de poliţişti şi membri ai forţelor speciale au participat la operaţiunea de prindere a hoţilor care încercau să fugă cu o maşină blindată, pe care o furaseră şi pe care scriseseră "investigaţii fiscale".

Banii aveau destinaţie Austria, unde băncile străine sunt nevoite să-şi transfere lichidităţile cu avionul, întrucât banca centrală albaneză nu acceptă depozite cash.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri