Video Fostul președinte și premier albanez Ilir Meta a fost arestat. Este acuzat de fraudă și spălare de bani

Data actualizării: Data publicării:
ilir meta la urne
Fostul președinte albanez Ilir Meta. Foto: Profimedia Images

Ilir Meta, fost preşedinte (2017-2022) şi prim-ministru (1999-2002) al Albaniei, a fost arestat luni, fiind acuzat de fraudă şi spălare de bani, potrivit presei locale, transmite EFE, preluat de Agerpres.

ACTUALIZARE 18:40 - Fostul preşedinte albanez Ilir Meta, un aprig adversar al premierului Edi Rama, a fost arestat la Tirana, fiind suspectat de spălare de bani, relatează AFP, preluat de News.ro.

Secretarul general al Partidului Libertăţii, Tedi Blushi, a declarat într-un comunicat că arestarea lui Ilir Meta a fost „o răpire criminală”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială

Meta, care a fost şi preşedinte al Parlamentului (2013-2017), conduce în prezent Partidul Libertăţii (PL), o formaţiune social-democrată care deţine trei din cele 140 de mandate în forul legislativ al ţării.

În plus, politician albanez este acuzat că a ascuns bunuri de SPAK, un organism anticorupţie independent de guvern, relatează Top Channel.

SPAK este o instituţie ce investighează corupţia în eşaloanele superioare ale puterii din Albania şi are sprijinul Uniunii Europene şi al Statelor Unite.

Presa albaneză mai relatează că Ilir Meta a fost arestat la revenirea în Albania din Kosovo.

Liderul opoziţiei şi fost prim-ministru conservator Sali Berisha a spus că această arestare răspunde unei „persecuţii politice”.

Sali Berisha, aflat în arest la domiciliu din luna decembrie din cauza unor suspiciuni de corupţie, a acuzat guvernul social-democrat de la Tirana că încearcă să îl elimine politic „şi posibil fizic” pe Ilir Meta.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri