Insulele Maldive ar putea dispărea până la sfârșitul secolului: „Nu vom supraviețui. Nu există un teren mai înalt pentru noi”

Data actualizării: Data publicării:
Insulele Maldive
Insulele Maldive Foto: Profimedia

Insulele Maldive ar putea dispărea până la sfârșitul secolului, dacă lumea nu va acționa rapid și coordonat pentru a combate schimbările climatice. Avertismentul vine de la ministrul mediului al acestei țări.

Dacă deteriorarea mediului va continua în acest ritm, țara „nu va mai fi aici” până în 2.100, a declarat ministrul Aminath Shauna într-un interviu pentru CNBC. „Nu vom supraviețui,” a avertizat ministrul.

„Schimbările climatice sunt reale și suntem cea mai vulnerabilă țară din lume”, a spus Aminath Shauna. „Nu există un teren mai înalt pentru noi... suntem doar noi, sunt doar insulele noastre și marea,” a adăugat ministrul.

Forumul Economic Mondial estimează că aproximativ 80% dintre oameni vor fi afectați de schimbările climatice până în anul 2050. De asemenea, oamenii de știință avertizează că nivelul oceanelor ar putea crește cu până la 1,1 metri până în anul 2100.

Dacă aceste previziuni se vor adeveri, faimosul arhipelag ar putea fi printre cele mai afectate locuri.

Astăzi, aproximativ 80% din cele 1.190 de insule care alcătuiesc arhipelagul se află la doar un metru deasupra nivelului mării, iar asta le face foarte vulnerabile față de creșterea nivelului apelor. Deja 90% din insule au raportat inundații, 97% eroziuni ale țărmului și 64% eroziuni în serie, a declarat ministrul.

„Veniturile, hrana și supraviețuirea noastră depind de felul în care abordăm astăzi aceste vulnerabilități. Viitorul țării noastre, al poporului nostru și al culturii noastre, toate depind de acțiunile noastre de astăzi”, avertizează Aminath Shauna.

Insulele Maldive au introdus deja mai multe măsuri de a micșora impactul schimbărilor climatice, iar țara dorește să devină „un lider mondial în eforturile de atenuare” a impactului schimbărilor climatice.

„Avem nevoie ca fiecare om să abordeze schimbările climatice la un nivel personal și la un nivel politic de către guverne”, a spus Shauna. „Sunt necesare urgent obiective ambițioase pentru a ajuta nu doar Maldivele, ci toate micile state insulare”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...