India a înregistrat peste 2.000 de decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, un nou record

Data publicării:
Pacienți bolnavi de COVID într-un spital din India.
Foto: Profimedia

India a înregistrat peste 2.000 de decese cauzate de COVID-19 şi 295.000 de noi infectări în ultimele 24 de ore, unul dintre cele mai grave bilanţuri zilnice din lume de la începutul pandemiei, informează AFP, citată de Agerpres.

A doua ţară cea mai populată de pe planetă, India a raportat până în prezent peste 182.000 de decese provocate de COVID-19 şi 15,6 milioane de cazuri de contaminare, determinându-l pe prim-ministrul Narendra Modi să intervină pentru prima dată la televiziune de la „explozia” cifrelor legate de pandemie.

Recunoscând că India şi cei 1,3 miliarde de locuitori ai săi duc „încă o dată o mare bătălie”, Modi le-a cerut compatrioţilor să depună mai multe eforturi în faţa pandemiei pentru a evita impunerea de noi lockdown-uri în ţară, pe fondul unei grave crize sanitare asociate unui al doilea val epidemic virulent.

„Situaţia era sub control în urmă cu câteva săptămâni şi al doilea val a venit ca un uragan”, a subliniat el.

În pofida oraşelor sale supraaglomerate şi a sistemului sanitar depăşit, India reuşise până acum să scape relativ nevătămată dintr-o pandemie care a ucis peste trei milioane de persoane în întreaga lume.

În ultimele săptămâni milioane de persoane au participat la festivalul religios hindus Kumbh Mela, la mitinguri politice, la nunţi fastuoase sau la evenimente sportive

Însă ultimele săptămâni au fost marcate de adunări în masă. Milioane de persoane au participat la festivalul religios hindus Kumbh Mela, la mitinguri politice, la nunţi fastuoase sau la evenimente sportive.

Potrivit presei, producţia de medicamente esenţiale împotriva coronavirusului a fost încetinită sau chiar suspendată în unele fabrici, iar licitaţiile pentru fabricile care produc oxigen sunt întârziate.

În prezent, familiile bolnavilor sunt forţate să plătească preţuri exorbitante pe piaţa neagră pentru medicamente şi oxigen, iar grupurile de WhatsApp sunt inundate de solicitări disperate de ajutor.

Şeful guvernului local din Delhi, Arvind Kejriwal, care s-a autoizolat marţi după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a scris pe Twitter marţi seara că unora dintre spitalele din această metropolă cu circa 25 de milioane de locuitori nu le-au mai rămas decât „câteva ore de oxigen” în rezerve.

Lanţul de aprovizionare cu oxigen necesar bolnavilor de COVID-19, aproape de o criză majoră

În acest context, Satyendar Jain, ministrul Sănătăţii din Delhi, a cerut guvernului federal să „restabilească lanţul de aprovizionare cu oxigen pentru a evita o criză majoră”.

Spitalele din statul Maharashtra, în vestul ţării, şi capitala sa supraaglomerată, Mumbai, epicentrul focarului de coronavirus, se confruntă, de asemenea, cu penurii severe, potrivit presei.

Pe fondul exploziei numărului de cazuri, statele indiene au impus diferite restricţii: de luni seară New Delhi este în lockdown timp de o săptămână, în Maharashtra, toate magazinele neesenţiale au fost închise, iar Uttar Pradesh, un stat cu o populaţie de 200 de milioane de locuitori, impune un lockdown pe perioada weekendului.

Statele Unite descurajează în prezent călătoriile în India, chiar şi pentru persoanele complet vaccinate, în timp ce Marea Britanie a adăugat ţara pe „lista sa roşie”.

India a administrat până în prezent peste 130 de milioane de seruri anti-COVID-19 şi, începând din 1 mai, toţi adulţii vor putea fi vaccinaţi.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...