IN MEMORIAM. Margaret Thatcher, Nelson Mandela şi Peter O'Toole, marii dispăruţi ai anului 2013

Data publicării:
margaret thatcher 4398634-AFP Mediafax Foto-SUZANNE PLUNKETT

Margaret Thatcher / Foto: Mediafax

Lumea întreagă îşi lua rămas-bun, pe 17 aprilie, de la Margaret Thatcher, singura femeie-premier din istoria Marii Britanii. Peste ani, Doamna de Fier rămâne deopotrivă cel mai iubit şi cel mai detestat prim ministru al Regatului Unit.

La începutul lunii decembrie, o altă personalitate a scenei politice pierdea lupta cu boala. Nelson Mandela, un erou al luptei împotriva apartheidului şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, s-a stins din viaţă la vârsta de 95 de ani.

În memoria lui Nelson Mandela, pe cel mai mare stadion din Africa de Sud a fost organizată o ceremonie religioasă care a adus laolaltă aliaţi, dar şi rivali politici, cum a fost cazul preşedinţilor Statelor Unite şi Cubei.

Anul 2013 a fost unul de doliu şi pentru poporul venezuelean. Pe 5 martie, a murit preşedintele Hugo Chavez, la vârsta de 58 de ani, din cauza unui cancer.

Anul acesta ne-am despărţit şi de mulţi artişti apreciaţi pe tot globul. Actorul James Gandolfini, interpretul şefului mafiot din serialul „Clanul Soprano”, a murit în iunie, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 51 de ani.

Moartea actorului Paul Walker a fost plânsă de fani din toată lumea. Vedeta din "Fast and Furious" a murit în noiembrie, într-un accident, la Los Angeles. Maşina în care se afla, condusă de un prieten al său, s-a izbit de un stâlp şi a luat foc. Paul Walker avea 40 de ani. La fel ca şi în filme, era pasionat de maşini. Actorul obişnuia să spună că, dacă într-o zi viteza îl va ucide, nimeni nu ar trebui să îl plângă, pentru că a murit cu zâmbetul pe buze.

Acum două săptămâni s-a stins din viaţă, la 81 de ani, actorul Peter O'Toole, nominalizat de opt ori la premiile Oscar. Actorul irlandez a câştigat patru Globuri de Aur, un premiu BAFTA, un premiu Emmy şi a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru întreaga carieră în anul 2003.

În acest an a fost doliu şi în lumea muzicii. Pe 20 mai, clăparul trupei The Doors, Ray Manzarek, unul dintre membrii fondatori ai renumitului grup rock condus de Jim Morrison, a murit la vârsta de 74 de ani.

Tot în 2013 a murit şi creatorul celei mai cunoscute arme de asalt din lume. Mihail Kalaşnikov avea 94 de ani şi s-a stins din viaţă într-un spital din Rusia, după ce a fost internat timp de o lună din cauza unor probleme cardiace. A lăsat moştenire o armă pe cât de cunoscută, pe atât de controversată, folosită de armatele din 80 de ţări, dar şi de grupări teroriste: pistolul-mitralieră AK-47 sau Kalaşnikov, aşa cum este cunoscută în întreaga lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...