Imagini impresionante. Un copil refuză să-și părăsească tatăl ucis de o bombă

Data publicării:
copil yemen

Un război uitat, în care în ultimii patru ani au murit mai mult de 10.000 de oameni şi peste două milioane sunt refugiaţi. Vorbim despre războiul civil din Yemen, unde, ca întotdeauna, copiii sunt prinşi în lupta celor mari, pe care îi pierd fără să poată fi consolaţi. Este cazul unui băieţel al cărui tată a fost ucis la sfârşitul săptămânii trecute. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoţional.

-Jur că nu îl las, jur că nu îl las!

Hai, ridică-te ca să putem să te ajutăm şi să îl ajutăm şi pe tatăl tău. Hai, eroule, ridică-te ca să le -luăm de aici cu tatăl tău!

-Jur că nu îl las! Jur că nu îl las!

Scena a fost filmată după un raid al aviaţiei Arabiei Saudite, de la sfârşitul săptămânii trecute. 20 de oameni au fost ucişi. Alţi 46, printre care şi 30 de copii, au fost răniţi. Se aflau la o nuntă, când din cer au început să cadă bombe.

„Mereu ţintesc nunţile. Ucid copii şi oameni nevinovaţi. Dar putem să ne plângem doar lui Dumnezeu, nu drepturilor omului, nu vreunei ţări din lume”, spune un yemenit.

Situaţia disperată din Yemen este cea mai mare criză umanitară din lume în acest moment, consideră secretarul general al ONU. După patru ani de război, mai mult de 22 de milioane de oameni au nevoie disperată de ajutor. Luptele au început în 2015, între susţinătorii fostului preşedinte, aliat cu Iranul, şi, de partea cealaltă, forţele loiale Administraţiei actuale, susţinute de Arabia Saudită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri