Franța, șocată de atacuri ritualice macabre asupra cailor

Data actualizării: Data publicării:
Cal alb Franța
Foto: Getty Images

În jur de 30 de incidente de atacuri macabre și inumane asupra cailor au fost raportate în Franța – animalele sunt crestate cu cuțitul sau le sunt tăiate urechile. Atacatorii țintesc cai și ponei din pășuni din Franța, înarmați cu cuțite, iar autoritățile suspectează că ar fi vorba de mutilări ritualice, relatează The Guardian.

Polițiștii sunt uimiți de atacurile macabre asupra bietelor animale care sunt găsite sângerând, cu cel puțin o ureche tăiată, deobicei cea dreaptă, amintind de trofeele pe care le iau matadorii după ce se luptă cu taurii în coride.

Aproximativ 30 de astfel de atacuri au fost raportate în Franța, a declarat ministrul agriculturii francez, vineri. Un atac a fost raportat în februarie, conform gazetei franceze Le Point. Cu fiecare atac, misterul nu pare decât că se adâncește.

„Nu excludăm nicio ipoteză”, a declarat Julien Denormandie, ministrul de externe francez.

Doi atacatori au fost descoperiți într-un sat din regiunea Bourgogne-Franche-Comte, acolo unde încercau să atace animalele dintr-un adăpost. Ei au intrat într-o altercație cu persoana care se ocupa de adăpost, iar bărbatul a dat apoi semnalmentele atacatorilor polițiștilor care au reușit să le facă portretele.

„Înainte aveam încredere să îmi las caii pe pajiște, acum însă simt un gol în stomac de fiecare dată”, a spus Nicolas Demajean, cel care se ocupă de adăpostul Ferma Speranței.

Demajean a fost alertat de guițatul porcilor că ceva nu este în regulă. Unul dintre atacatori era înarmat cu un cosor cu care a reușit să îl rănească pe Demajean, în timp ce celălalt atacator a lovit cu cuțitul doi ponei. Ulterior, cei doi s-au urcat într-o mașină și au fugit de la locul faptei.

Marți, un alt ponei tânăr a fost atacat în Saone-et-Loire. Într-un alt caz, unui cal i-au fost scoase organele, iar în iunie, un măgăruș care participa la târguri de Crăciun a fost ucis cu bestialitate.

Teoriile cu privire la motivațiile acestor atacuri revoltătoare abundă în Franța. Unii cred că este vorba de un rit morbid de mutilare sau de provocări macabre transmise pe rețelele sociale.

„Un cal temător nu poate fi prins. Doar acei cai care sunt obișnuiți cu oamenii se vor apropia și vor considera normal faptul că li se pune un ham sau o sfoară în jurul gâtului”, a spus Aude Giraudet, doctor veterinar și șefa diviziei cabaline de la prestigioasa Școala Națională Veterinară de la Alfort, de lângă Paris.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...