FOTO. Un avion rusesc a aterizat în capitala Venezuelei. Rețelele sociale abundă în teorii privind implicarea Kremlinului
Data actualizării: Data publicării:
Sosirea neobişnuită la Caracas a unui avion rusesc de pasageri a făcut să circule în media sociale zvonuri referitoare la misiunea sa, după ce Kremlinul a promis să-i acorde sprijin aliatului său Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, împotriva eforturilor susţinute de SUA de înlăturare a lui de la putere, relatează miercuri agenţia Reuters.
Avionul, un Boeing 777, cu o capacitate de circa 400 de locuri şi care aparţine companiei ruseşti Nordwind Airlines, a parcat într-un colţ privat al aeroportului, după un zbor direct de la Moscova, arată date de zbor şi imagini ale Reuters.
Potrivit datelor de zbor, este pentru prima dată când avionul a efectuat această rută. Nici Nordwind Airlines, nici guvernul venezuelean nu au răspuns unei solicitări de a comenta de ce avionul a zburat la Caracas.
Media sociale venezuelene abundă în teorii: că avionul a adus mercenari, că el este acolo pentru a-l escorta pe Maduro în exil sau că este încărcat cu aur. Nici una dintre aceste teorii nu se bazează pe dovezi solide, dar speculaţiile febrile reprezintă o dovadă a situaţiei de incertitudine din ţară, în timp ce Maduro se află sub presiuni internaţionale fără precedent pentru a demisiona.
Reuters a relatat săptămâna trecută că antreprenori militari privaţi care efectuează misiuni secrete pentru Rusia au zburat către Venezuela pentru întărirea securităţii lui Maduro faţă de protestele în masă ale opoziţiei din acea săptămână, potrivit unor persoane apropiate lor.
În mod normal, avionul zboară între Rusia şi Asia de Sud-Est şi nu a fost înregistrat mai înainte că trebuie să zboare către Caracas, potrivit datelor de zbor disponibile publicului. Nici Nordwind Airlines şi nici o altă companie aeriană comercială nu oferă zboruri directe Moscova-Caracas.
Conform cotidianului rus Novaia Gazeta, avionul a zburat cu două echipaje şi fără pasageri.
Nicolas Maruro susţine că se confruntă cu o tentativă de lovitură de stat, sprijinită de Washington şi condusă de către liderul opoziţiei Juan Guiado, care s-a proclamat săptămâna trecută drept ''preşedinte'' şi a fost recunoscut de către SUA ca şef de stat legitim.
Rusia a acuzat administraţia preşedintelui american Donald Trump că încearcă să uzurpe puterea în Venezuela şi a avertizat în legătură cu orice intervenţie militară. Kremlinul a condamnat marţi noile sancţiuni americane împotriva sectorului petrolier vital pentru Venezuela, considerându-le drept o interferenţă ilegală în treburile interne ale unui stat membru al OPEC.