Filmul celei mai mari operațiuni de salvare speologică din lume: 13 persoane au fost salvate după 18 zile

Data actualizării: Data publicării:
12594718_web1_M-Thailand-Cave-Boys-EDH-180705

Milioane de oameni din întreaga lume au răsuflat uşuraţi. Salvarea celor 12 băieţi şi a antrenorului de fotbal dintr-o peşteră din Thailanda s-a încheiat, după două săptămâni şi jumătate. Cei 13 captivi au fost scoşi din subteran, în trei zile de operaţiuni care le-au pus viaţa în pericol atât lor cât şi salvatorilor. Marți, în ultima misiune, au fost scoşi din peşteră 4 copii şi tânărul de 25 de ani. Toţi se află acum în spital şi vor rămâne sub supravegherea medicilor cel puţin două săptămâni.

CITIȚI ȘI: Mărturia unui scafandru care a participat la salvarea copiilor din peșteră. „L-am văzut de la 50 metri. Am crezut că e mort”

O lume întreagă a așteptat acest moment cu sufletul la gura. Toți cei 12 copii și antrenorul lor au fost scoși de sub pământul care i-a ținut captivi 18 zile.

Operațiunea de salvare a fost dramatica și epuizantă și pentru baieți și pentru scafandri. Sinistrații au fost aduși la suprafață în grupuri de câte 4.

Până la momentele de libertate, drumul a fost anevoios. Băieţii au fost căutaţi zile întregi fără succes. Abia în a noua zi au fost localizaţi pe un dâmb, înconjuraţi de ape, slăbiţi şi înfometaţi. Au urmat eforturi supraomeneşti. Zeci de pompe au scos zeci de mii de litri de apă din grotele inundate, iar echipele de salvatori au lucrat ore în şir ca să monteze un sistem de butelii cu oxigen pe o distanţă de 4 kilometri, de la intrarea în peşteră până la locul unde copii şi antrenorul aşteptau ajutor. În unele zone galeriile erau pline cu apă până la tavan, iar în altele spaţiul dintre pereţii se îngusta până la numai 38 de centimetri. Ca şi cum nu ar fi fost suficient de complicat, niciunul dintre sinistraţi nu ştia să înoate. Salvatorii i-au scos la suprafaţă legaţi de ei şi îmbrăcaţi cu un costum special.

Sunt nevoiți să facă un lucru pe care niciun alt copil nu l-a mai facut pâna acum. În niciun caz, nu este ceva normal pentru un copil de 11 să facă scufundări într-o peștera. Se scufundă într-un mediu considerat extrem de periculos, cu vizibilitate zero”, afirmă Ivan Karadzic, membrul al echipei de salvatori.

13 salvatori, cei mai buni din cei peste o sută aflaţi la faţa locului, au primit misiunea preţioasă de a-i scoate din subteran în viaţă pe cei 12 copii şi pe antrenorul lor.

Am fost speriat, Dar când am văzut că el (copilul, n.r.) era în viaţă, respira şi părea sănătos, a fost bine”, adaugă Ivan Karadzic, membrul al echipei de salvatori.

Toată bucuria de acum a avut şi un preţ. Unul dintre salvatori a pierit în timpul pregătirilor pentru evacuarea copiilor. El şi toţi participanţii la operaţiunile complicate sunt consideraţi eroi.

„O minune s-a întâmplat. Comportamentul lor a fost extraordinar. Scenariile salvatorilor au fost bine puse la punct. Este un mare succes, după cea mai mare acţiune de salvare de când e cunoscută activitatea speologică, în ultimii 100-150 de ani”, afirmă Rudor Marin, speolog.

Micii fotbalişti sunt acum la spital, ţinuţi în carantină şi vor rămâne internaţi încă o săptămână. Abia apoi îşi vor strânge în braţe părinţii care s-au temut că nu o să îi mai vadă niciodată.

„Nici nu pot să exprim în cuvinte cât de minunaţi sunt aceşti copii. Numai când mă gândesc că au stat într-o grotă îngustă timp de două săptămâni, nu şi-au văzut mamele. Sunt copii incredibil de puternici. Aproape că par ireali”, mărturisește Ivan Karadzic, membrul al echipei de salvatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri