Federaţia Engleză de Fotbal a sărbătorit 150 de ani de la înfiinţare printr-un meci la Palatul Buckingham

Data publicării:
buckingham-palace-hosts-first-football-20131007-144219-367

În curtea Palatului Buckingham s-au înfruntat două vechi echipe ale Angliei: Civil Service FC şi Polytechnic FC. Arbitrul întâlnirii a fost Howard Webb, cel care a îndeplinit rolul de central şi la finala Cupei Mondiale din 2010.

Prinţul William, preşedintele onorific al Federaţiei Engleze de Fotbal, a început prin a-i pune totuşi în gardă pe cei 22 de fotbalişti.

„Nu pot să vă descriu cât de încântat sunt că, mai târziu, vom juca fotbal pe pajiştea bunicii mele. Un avertisment, totuşi: cine sparge vreo fereastră va răspunde personal în faţa ei”, le-a spus moştenitorul tronului Marii Britanii.

Foto: uk.eurosport.yahoo.com

Prinţul William, un fan declarat al formaţiei Aston Villa, le-a acordat medalii jucătorilor, iar apoi s-a fotografiat alături de ceilalţi participanţi la eveniment. Ducele de Cambridge, al doilea în ordinea succesiunii la coroana Marii Britanii, a continuat seria glumelor pe teme regale: „Singura consolare a Majestăţii Sale de a nu fi prezentă astăzi este că nu trebuie să alerge după niciun căţel corgi pe teren”.

Înaintea meciului, Prinţul William a participat şi la o scurtă şedinţă de antrenament cu jucătorii celor două echipe. Partida dintre Polytechnic FC şi Civil Service FC s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea primei echipe.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri