Deflagraţiile au avut loc la bordul a două barje care transportau combustibil. Navele au fost cuprinse imediat de flăcări. Pompierii se tem să intervină deoarece unul dintre vase are la bord sute de litri de benzină. Autorităţile au început să evacueze oamenii aflaţi pe o rază de aproape doi kilometri în jurul zonei afectate.
Unii martori susţin că suflul exploziei s-a simţit şi la 16 kilometri distanţă. Paza de coastă a blocat circulaţia navală pe o parte din râu şi a cerut ca zborurile deasupra zonei să fie restricţionate. Până acum nu se cunosc cauzele incendiului.