Expert: Viteza cu care Coreea de Nord dezvoltă programul balistic este alarmantă

Data actualizării: Data publicării:
test racheta
Foto: KCNA

Coreea de Nord ar putea desfășura încă de anul viitor o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să transporte un focos nuclear și să lovească SUA, dar Phenianul mai are de depășit o serie de obstacole tehnice până atunci, a explicat luni un expert american, transmite Agerpres citând AFP.

test racheta
Foto: KCNA

Cu toate acestea, doi oficiali americani au declarat luni pentru Reuters că ultimul test cu ICBM al Coreii de Nord a arătat că Phenianul este în prezent capabil să lovească cea mai mare parte a teritoriului SUA.

Viteza cu care Coreea de Nord își dezvoltă programul balistic alarmează comunitatea internațională, mai ales că liderul său Kim Jong-Un a afirmat recent că țara sa a reușit două teste cu rachetă balistică intercontinentală luna trecută.

Liderul regimului comunist de la Phenian a catalogat primul dintre teste drept „un cadou” oferit acestor „ticăloși americani”, indicând că această rachetă are o rază suficientă pentru a atinge Alaska.

Al doilea test, efectuat cu succes săptămâna trecută, ar putea lovi coasta de vest a SUA, potrivit experților, sau chiar coasta de est.

Dar, potrivit lui Michael Elleman, expert în probleme de securitate de la Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS), dispozitivul care conținea o ogivă nu a reușit să intre în atmosferă din spațiu.

„Ea cu siguranță s-a dezintegrat. Înainte de a exploda și a se dezintegra, aceasta și-a pierdut, se pare, mai multe straturi prezente pe suprafața sa”, a adăugat el.

În analiza sa, Michael Elleman s-a sprijinit pe o înregistrate video realizată în Japonia și care arată un obiect căzând din cer, la o altitudine variind de la patru la zece kilometri.

Focoasele au nevoie de un scut de protecție înainte de a intra în atmosferă, pentru că altfel se pot consuma sub efectul căldurii provocate de fricțiunea aerului.

Dar Phenianul progresează în ritm rapid și ar putea să rezolve această problemă deja anul viitor, nuanțează Michael Elleman.

„Detaliile evaluării noastre sunt clasificate din motive pe care sper că le înțelegeți”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, căpitanul de marină Jeff Davis, despre cel de-al doilea test, recunoscând doar că racheta lansată de Phenian ar putea acoperi cel puțin 5.500 km (3.420 mile), raza minimă pentru ceea ce Pentagonul clasifică drept ICBM.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...