Expert OMS: „Pacientul zero” al pandemiei de COVID-19 ar putea fi un angajat al laboratorului din Wuhan

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0625440404
Laboranţi poartă costume de protecţie în timp ce fac teste într-un laborator din Wuhan, China. Foto: Profimedia Images

Pacientul zero de la care a pornit pandemia de coronavirus ar putea fi un angajat al laboratorului din Wuhan, China, care ar fi fost infectat de un liliac, informează presa din Danemarca, care a publicat un interviu cu şeful danez - Peter Embarek - al echipei de experţi OMS care a anchetat originea virusului. 

„Un angajat (al laboratorului), care a fost infectat pe teren în timp ce preleva diferite eşantionane/mostre, reprezintă ipoteza cea mai probabilă”, a declarat Peter Embarek într-un interviu acordat televiziunii daneze TV2.

Iniţial, expertul OMS respinsese teoria coronavirusului scăpat din laborator, pe care o considera drept extrem de puţin probabilă. Mai exact, Peter Emaberk declara, în februarie 2021, că ipoteza scăpării COVID-19 dintr-un laborator ar fi fost „un excelent scenariu de film”.

Acum, Embarek a admis că un astfel de scenariu este plauzibil, în sensul că un cercetător de la laboratorul din Wuhan ar fi putut fi infectat de un liliac, în timp ce încerca să recolteze de la acesta diverse mostre pentru studii ştiinţifice.

Expertul OMS Peter Embarek
Expertul OMS, Peter Ben Embarek. Foto: Profimedia Images

„Acesta a fost momentul în care virusul s-a tranmis de la liliac direct la om”, a spus expertul OMS care a condus, în primăvara lui 2021, o echipă de experţi pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a trimis-o în Wuhan/China pentru a investiga exact care a fost originea virusului care a provocat pandemia de COVID-19.

În aceste condiţii, a arătat expertul danez al OMS, pacientul zero este un angajat al laboratorului din Wuhan şi nu un localnic ori vreo persoană care a intrat în contact cu unul dintre liliecii dintr-una din aşa-numitele „pieţele umede” de animale vii din acest oraş.

În acelaşi timp, Peter Embarek a precizat că echipa de experţi OMS nu a găsit o dovadă clară care să ateste că epidemia de coronavirus are vreo legătură directă cu studiile asupra liliecilor pe care cercetătorii chinezi le fac în laboratoarele din provincia Wuhan.

Liliecii rămân „suspecţii de serviciu” în ceea ce priveşte originea pandemiei de coronavirus. Misteriosul laborator din Wuhan inaugurat pe 2 decembrie 2019

Experţii OMS continuă să considere liliecii din zona Wuhan drept „suspecţii de serviciu” în ceea ce priveşte factorul declanşator al pandemiei de coronavirus.

În acelaşi timp, deşi laboratorul strict-secret al Institutului de Virusologie din Wuhan s-a aflat în toată această perioadă în centrul atenţiei, şefeul comisiei de anchetă a OMS consideră că mai există un alt laborator, mai puţin cunoscut, aflat în subordinea Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor din China.

Respectivul laborator a fost inaugurat pe 2 decembrie 2019 şi se află la 500 de metri de piaţa din Wuhan, considerată a fi epicentrul pandemiei de coronavirus.

„Ultimele cercetări şi studii despre lilieci datează din 2013, dar asta nu înseamnă că de atunci (chinezii) nu au mai făcut deloc experimente cu lilieci, a spus Peter Embarek. Din ce ştim, ei (chinezii) au continuat să facă cercetări şi experimente cu diverşi paraziţi asupra liliecilor”, a spus expertul OMS.

În interviul acordat televiziunii daneze, Embarek a precizat că, iniţial, au existat patru scenarii posibile referitoare la sursa care a declanşat pandemia de coronavirus:

Scenariul 1: Un liliac a infectat direct un om

Scenariul 2: Un om s-a infectat indirect, prin intermediul unui obiect/produs contaminat iniţial de liliac

Scenariul 3: Un liliac a infectat alt animal care, la rândul său, a infectat apoi un om

Scenariul 4: Totul a început într-un laborator din Wuhan.

De ce ipoteza virusului scăpat din laborator a fost considerată „extrem de puţin probabilă”. Bonus: Ce trebuie înţeles prin „virus scăpat din laborator”

Iniţial, ipoteza virusului scăpat din laborator a fost catalogată drept „extrem de puţin probabilă”.

„O astfel de ipoteză sugerează că există o eroare umană, iar ei (chinezii) nu ar fi acceptat să recunoască aşa ceva. Acest lucru are legătură cu mentalitatea locală, conform căreia sistemul e considerat infailibil şi totul trebuie să funcţioneze perfect”, a spus expertul danez.

Expertul OMS a mai precizat că cele patru ipoteze de lucru referitoare la originea coronavirusului nu sunt, neapărat, complet independente una de alta. Astfel, unele scenarii de lucru pot pleca de la o ipoteză şi să conducă spre alta, a spus Embarek.

Laboranţi poartă costume de protecţie în timp ce fac teste asupra unor mostre contaminate cu COVID-19 într-un laborator din Wuhan, China.
Laborant poartă un costum de protecţie în timp ce face teste asupra unor mostre suspectate a fi contaminate cu noul coronavirus, într-un laborator din Wuhan, China. Foto: Profimedia Images

De exemplu, ipoteza virusului scăpat din laborator presupune mai multe scenarii posibile. Unul dintre ele ar fi următorul: un laborant se infectează în timp ce face diverse teste pe lilieci. În acest caz, explică expertul OMS, avem bifate atât ipoteza 1 („transmitere directă de la liliac la om”), cât şi ipoteza 4 („totul a început într-un laborator”).

De asemenea, specia de liliac care se consideră că ar fi responsabilă de transmiterea coronavirusului la om nu trăieşte în regiunea Wuhan. În aceste condiţii, singurele persoane care au intrat în contact cu acest tip de lilieci sunt angajaţii din laboratoarele din Wuhan.

Cu toate acestea, experţii OMS au recunoscut că le-a fost dificil să discute despre o astfel de variantă/ipoteză cu partea chineză, deşi ambele laboratoare din Wuhan - atât cel al Institutului de Virusologie, cât şi cel inaugurat în decembrie 2019 - au făcut experimente pe lilieci. Expertul danez a spus că anchetatorii OMS nu au avut acces direct la rapoarte sau documente şi că doar li s-a făcut o prezentare simplă, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri.

Acesta este şi motivul pentru care ipoteza transmiterii coronavirusului de la liliac direct la un laborant din Wuhan este una „probabilă”, a explicat Peter Embarek. Expertul a arătat însă, că în acest caz, e nevoie de o abordare şi cooperare cu autorităţile chineze „cu totul diferite”, faţă de cum au fost ele până în prezent.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri