Două tinere au descoperit că au fost schimbate la naștere uitându-se la fotografii, pe Facebook

Data actualizării: Data publicării:
Social media profile page in smartphone screen at work. Woman looking at feed, status update or post with mobile phone. Inefficient lazy worker avoiding job.
Două tinere au descoperit că au fost schimbate la naștere uitându-se la fotografii, pe Facebook FOTO: Getty Images

Două tinere din Italia au descoperit că au fost schimbate la naștere, acum 33 de ani. Totul a început în urmă cu un deceniu, când una din ele s-a uitat la niște fotografii pe Facebook și a constatat că semăna izbitor de mult cu mama celeilalte tinere. A urmat un proces lung în urma căruia suspiciunea a fost confirmată, iar o decizie a intanței pronunțată luni, 19 septembrie, le despăgubește pe cele două pentru traumele suferite.

Antonella și Lorena s-au născut pe 22 iunie 1989, la spitalul din Canosa, regiunea Puglia. Fetițele nu au primit brățări de identificare și, la un moment dat, li s-au inversat pătuțurile, astfel că fiecare mamă a primit copilul celeilalte, potrivit La Repubblica.

Mamele, Caterina și Loreta, au plecat acasă cu fetele fără să suspecteze nicio secundă că s-a comis o gravă eroare.

Greșeala a fost descoperită mult mai târziu, în anul 2012, când una din fete s-a uitat pe Facebook și a văzut că semăna foarte mult cu mama celeilalte fete, dar și cu ceilalți membri ai familiei. Ulterior, testele ADN au confirmat că cele două au fost schimbate la naștere.

A urmat un proces lung în justiție, iar la începutul acestei săptămâni un tribunal din Trani le-a acordat celor două despăgubiri. Una din mame, Caterina, va primi o despăgubire de 215.000 de euro, la fel și soțul ei, iar cel de-al doilea copil, un băiat, va primi 81.000 de euro, pentru că nu a crescut împreună cu sora lui adevărată.

În cel de-al doilea caz instanța a acordat despăgubiri de jumătate de milion de euro pentru fata schimbată la naștere, Antonella, care a avut o viață foarte dificilă în familie și care, în final, a ajuns într-un orfelinat.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...