DOSAR | Papa Francisc, mediator și diplomat
„Sanctitate, vă mulţumim pentru sprijinirea dialogului dintre SUA şi Cuba. Restabilirea relaţiilor diplomatice a fost un prim pas către normalizarea divergenţelor dintre ţările noastre. Embargoul (n.r. american), care provoacă pierderi umane şi privaţiuni pentru familiile cubaneze, este crud, imoral şi ilegal. Trebuie să înceteze. Teritoriul ocupat de baza navală de la Guantanamo trebuie retrocedat Cubei”, a declarat, la rândul său, Raul Castro, preşedintele Cubei.
„Niciodată să nu primeze ideologia. Nu trebuie să servim ideilor, ci oamenilor. Cubanezilor le place să petreacă, sunt prietenoşi şi iubesc frumosul. Un popor care călătoreşte şi cântă. Un popor care are răni, ca toate popoarele, dar care te primeşte cu braţele deschise. Care merge mai departe cu speranţă. Vă invit să aveţi grijă de această vocaţie, aceste daruri primite de la Dumnezeu”, a mai spus Suveranul Pontif.
Papa a oficiat mesa în faţa a 100.000 de oameni adunaţi în Piaţa Revoluţiei din Havana, unde unde au fost şi Papa Ioan Paul al II-lea în 1998, şi Papa Benedict în 2012.
Vizita Suveranului Pontif la Havana a fost marcată şi de unele incidente. Zeci de reprezentanţi ai opoziţiei cubaneze au fost arestaţi în timp ce încercau să se apropie de Papă, cu care nu li s-a permis să se întâlnească.
Acasă la Fidel Castro
Pe vremea când era un simplu preot într-o parohie din Buenos Aires, Jorge Bergolio a fost impresionat de vizita Papei Ioan Paul al doilea la Havana şi a scris o carte. A publicat "Dialogurile dintre Ioan Paul al doilea şi Fidel Castro" abia când a devenit Arhiepiscop.
Devenit între timp papă, Francisc şi-a trecut vizita la Havana printre priorităţi. Suveranul Pontif a ţinut neapărat să se întâlnească şi cu fostul preşedinte cubanez, Fidel Castro, pe care l-a vizitat acasă. Au stat de vorbă zeci de minute şi şi-au făcut unul altuia cadouri. Papa i-a dărut lui Fidel cărţi şi a primit un volum de interviuri din 1985, intitulat "Fidel şi religia".
„Biserica vorbeşte despre "opţiunile" pentru cei sărmani şi asta ni se pare excelent. Dar cred că în zilele noastre avem nevoie de mai mult decât "opţiuni". E nevoie de luptă. Energică, tenace. Pentru cei săraci. Contează mult felul în care abordăm problema. Trebuie să o facem cu mare grijă. Nu aş dori ca Revoluţia să fie privită de restul lumii ca fiind împotriva religiei”, a spus Fidel Castro.
Pe vremuri, Papa de acum critica deschis regimul „socialist” de la Havana şi revoluţia ateistă a lui Fidel Castro.
Tot pe vremuri, Fidel Castro era într-un adevărat război cu Biserica Catolică. Dar vremurile acelea par să fi trecut.
Fidel Castro: „Nu a suferit nicio traumă. Au fost diferenţe (n.r. de opinii), au fost polemici”.
Jaime Cardenal Ortega Alamino, Arhiepiscop de Havana: „Biserica nu a fost supusă unor controale din parte statului, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria sau chiar în Polonia”.
Fidel Castro: „Nu a fost niciun caz de preot împuşcat. Niciodată vreun preot nu a fost rănit. Niciodată vreun preot nu a fost umilit. Nu a fost închis niciodată vreun templu”.
Reconcilierea cu Sfântul Scaun a venit în 1998, când Papa Ioan Paul II-lea a fost în vizită la Havana. Fidel Castro părea absolut impresionat de personalitatea lui. A urmat vizita din 2012 a Papei Benedict, care s-a întâlnit şi cu Fidel Castro, deşi acesta nu mai era de multă vreme la conducerea Cubei.
Un papă altfel
Alegerea Papei Francisc, pe 13 martie 2013, a marcat mai multe premiere în istoria Bisericii Catolice. Născut în 1936 în Argentina, din părinţi imigranţi italieni, Francisc este primul Papă din America Latină, primul Papă iezuit, primul Papă din emisfera sudică şi primul suveran pontif din afara Europei de după anul 741.
Fost tehnician chimist şi paznic într-un club de noapte înainte să se dedice bisericii, Jorge Mario Bergolio a adus la Vatican aer proaspăt de reformă.
Francisc este un altfel de papă. De o modestie remarcabilă, a ales să stea la Vatican într-un apartament pentru musafiri, şi nu în luxoasa reşedinţă destinată papilor. După ce a fost ales în fruntea Bisericii Catolice, s-a întors să plătească pentru cazare. Era la fel şi pe vremea când era Arhiepiscop în Argentina. Mergea cu metroul sau cu autobuzul şi îşi împărţea mâncarea cu săracii.
De când a fost ales, papa Francisc a militat tot timpul pentru ajutorarea celor nevoiaşi sau afectaţi de conflicte. A fost surprins de mai multe ori noaptea încercând să-i ajute pe oamenii străzii, iar recent a primit la Vatican o familie de refugiaţi sirieni. De ziua sa, a oferit celor fără adăpost 400 de saci de dormit.
„Ideile sale reformatoare par să capete un contur tot mai clar. După ce a spus că homosexualii nu sunt "păcătoşii lumii” şi că nu poate el să judece pe nimeni, Papa Francisc a chemat la iertarea femeilor care au făcut avorturi şi a promis că va simplifica procedurile de divorţ. Asta în condiţiile în care, la catolici, divorțul e obţinut doar în mod excepţional. Mare iubitor de copii, Suveranul Pontif nu s-a ferit să le spună credincioşilor „să nu se mai înmulţească precum iepurii”.
Papa Francisc insistă ca femeile să aibă un rol mai mare în Biserică şi a promis că va face lumină în scandalurile de pedofilie.
În doi ani şi jumătate de pontificat, Francisc a vizitat deja 15 de ţări, printre care Brazilia, Israel, Palestina, Franţa, Turcia şi Filipine. Slujba de la Manila din ianuarie 2015 a adunat peste şase milioane de oameni şi a devenit, astfel, cel mai mare eveniment papal din istorie.
- Etichete:
- dosar
- portret
- vizita
- cuba
- papa francisc
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News