Doi membri ai SEAL Team 6, anchetaţi în legătură cu uciderea unui militar american

Data actualizării: Data publicării:
sigla

Doi membri de elită ai Marinei americane, membri ai SEAL Team 6, sunt anchetaţi pentru crimă, după ce un membru al Forţelor speciale, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit mort în iunie în Mali, scrie BBC News, citat de news.ro.

Sergentul major Logan J Melgar, din Texas, a fost găsit mort pe 4 iulie, în Mali, într-o clădire aparţinând Ambasadei Statelor Unite.

Presa americană citează oficiali americani care afirmă că acesta a murit asfixiat, după ce a fost strangulat. Nicio persoană nu a fost acuzată în acest caz.

Forţe americane au fost desfăşurate în Mali în lupta împotriva terorismului.

Comandamentul pentru Investigaţii Penale al Armatei (CID) a anchetat cazul de luni de zile, după ce un legist a stabilit cauza morţii o omucidere prin strangulare, potrivit The New York Times (NYT).

Potrivit ziarului, ancheta a fost transferată Serviciului de Anchete Criminale al Marinei americane (NCIS) în septembrie. NCIS a refuzat să comenteze cu privire la anchete în curs, potrivit cotidianului.

SEAL Team Six a executat, printre altele, misiunea de eliminare a liderului al-Qaida, Osama bin Laden, în 2011.

Presa americană scrie că familia militarului ucis a refuzat să comenteze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri