„Demisionez deoarece de 40 de ani consider că trebuie protejată onoarea ţării, a forţelor armate şi a diplomaţiei italiene", a declarat ministrul în Camera Deputaţilor, declarându-se „solidar cu cei doi marinari şi cu familiile lor".
Ministrul s-a declarat „în dezacord cu poziţia adoptată de guvern, de a-i trimite pe cei doi soldaţi în India, la 22 martie, însă a aşteptat decizia Parlamentului înainte de a-şi prezenta decizia.
Ministrul Apărării, Giampaolo Di Paola, audiat imediat după omologul său, a exclus varianta demisiei, subliniind că nu doreşte „să abandoneze nava aflată în dificultate".
Imediat după anunţul şefului diplomaţiei, opoziţia a cerut prezenţa şefului guvernului, Mario Monti, în faţa completului Parlamentului.
Povestea incidentului
Cei doi militari sunt anchetaţi pentru presupusa ucidere a doi pescari indieni, pe care i-au luat drept piraţi, în timp ce aceştia asigurau securitatea unui petrolier italian în largul coastei de sud-vest a Indiei, la 15 februarie 2012.
Întoarcerea în India a avut loc vineri, după o răsturnare de situaţie în ultimul moment în Italia, până atunci existând varianta anchetării soldaţilor în această ţară. Decizia de a-i trimite în India a fost luată după ce guvernul italian a primit asigurări că aceştia nu vor primi pedeapsa capitală.
Massimiliano Latorre şi Salvatore Girone au fost autorizaţi de justiţia indiană să se întoarcă în Italia, pentru a vota în alegerile de la sfârşitul lunii februarie, cu promisiunea că vor reveni în India la 22 martie. Ambasadorul Italiei în India, Daniele Mancini, a rămas garantul întoarcerii acestora.
Cu toate acestea, la 11 martie, Italia anunţa că ei nu vor mai reveni, având în vedere „controversa internaţională între cele două state". Această poziţie a provocat furie în rândul autorităţilor indiene, care au decis să-l oprească pe ambasadorul Italiei să părăsească India, provocând tensiuni între cele două ţări.