Dispozitiv "anti-vampiri" descoperit în mormântul unui copil îngropat în Polonia în secolul XVII

Data publicării:
fz8a1056-12
Sursa foto: https://portal.umk.pl/

O echipă de cercetători de la Institutul de Arheologie de la Universitatea Nicolaus Copernicus din Toruń (Polonia) a făcut o descoperire interesantă în timpul unor excavații în Pniu, în apropiere de satul Dąbrowa Chełmińska. Descoperirea vine la un an după ce echipa universității a găsit mormântul unei tinere care avea montate dispozitive menite s-o "împiedice" să se ridice din groapă, se arată pe site-ul instituției.

"În contextul descoperii de anul trecut, am vrut să verificam dacă existau și alte morminte similare în apropiere, fapt care ar fi important pentru interpretarea tipului cimitirului studiat", a declarat doctorul Dariusz Polinski, profesor al Universității Nicolaus Copernicus și șeful cercetărilor din Pniu. "Am descoperit mai multe morminte neobișnuite, în care morții erau tratați într-un fel anume", adaugă el.

Una dintre cele mai ciudate descoperiri, aproape fără precedent, este mormântul unui copil care avea între 5 și 7 ani la data morții, îngropat cu fața în jos, acum aproape 400 de ani. Aranjarea trupului cu fața în jos sugerează o temere legată de decedat și de "activitatea" sa după moarte. Astfel, prin întoarcerea trupului cu fața în jos, decedatul ar fi mușcat din pământ, astfel încât să nu fie o amenințare pentru o persoană vie.

Doar o parte din trupul copilului a supraviețuit timpului. Totodată, alături de oase a fost găsit un lacăt triunghiular, aproape identic cu cel găsit cu un an în urmă în mormântul "vampirului". Analiza mormântului a dezvăluit că fusese deschis și restul trupului fusese luat, însă nu se cunoaște momentul sau scopul profanării.

În urmă cu un an, cercetătorii din Toruń au localizat mormântul unei tinere care avea montate două dispozitive "anti-vampir": un lacăt triunghiular prins de degetul mare de la piciorul stâng și o seceră pusă deasupra gâtului, cu tăișul în jos.

Vampirii, considerați morți readuși la viață care se hrăneau cu cei vii, făceau parte din folclorul slav în jurul secolului 11, arată un studiu publicat în 2014 de Cambridge Archaeological Journal.

Într-o perioadă în care cunoștințele științifice erau limitate, vampirii erau folosiți pentru a se explica boli de neînțeles sau morți premature. Persoanele despre care se considera că s-a putea transforma în vampiri erau îngropate în condiții speciale, se arată în studiu.

Indivizii considerați anormali, inclusiv bolnavii sau oamenii cu defecte fizice, erau primii suspectați de vampirism, a declarat Darius Polinski, profesor la Universitatea Nicolaus Copernicus, pentru presa din Polonia.

Mormântul copilului se afla la aproape 2 metri de mormântul tinerei. Mormântul acesteia este analizat în continuare, analizele ADN urmând să le dea cercetătorilor indicii despre culoarea ochilor, pielii, părului sau posibile boli genetice. Cercetări suplimentare sunt efectuate asupra rămășițelor copilului și a altor persoane din cimitir.

Excavațiile susțin presupunerea că este vorba de o necropolă medievală, probabil protestantă.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...