„Adresez un apel Liderului Suprem al Coreei de Nord, sau Kim, cum îi spun eu, să îmi facă o favoare şi să îl elibereze pe Kenneth Bae”, scrie Rodman într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
Kenneth Bae, al cărui nume coreean este Pae Jun-ho, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru întreţinerea unei animozităţi împotriva Republicii Populare Democratice Coreea şi încercare de răsturnare de regimului.
Coreea de Nord a anunţat deja că nu este interesată să întâlnească un eventual emisar ce ar acţiona în vederea eliberării lui Kenneth Bae. Foştii preşedinţi Bill Clinton şi Jimmy Carter au efectuat vizite în Coreea de Nord, în trecut, pentru facilitarea eliberării unor cetăţeni americani.
Dennis Rodman a devenit, în februarie, singurul american care s-a întâlnit cu tânărul lider nord-coreean Kim Jong-un, care i-a succedat la putere tatălui său la sfârşitul lui 2011.
Deşi unii au apreciat această interacţiune între cele două ţări, fostul jucător de baschet a fost acuzat că ignoră problema drepturilor omului şi că susţine unul dintre cele mai brutale regimuri din lume.
Dennis Rodman i-a spus lui Kim Jong-un că şi-a făcut „un prieten pe viaţă”, în urma unui meci între o echipă nord-coreeană şi o formaţie americană alcătuită din jucători de la Harlem Globetrotters. Partida s-a încheiat cu un scor diplomatic, de 110-110.
Kim Jong-un, care ar avea aproape 30 de ani, a fost şcolarizat în Elveţia şi ar fi un mare amator de baschet şi un admirator al Chicago Bulls, o echipă cu care Rodman a câştigat trei titluri NBA, alături de Michael Jordan, în anii '90.