De ce se teme China?

Data publicării:
grafica china vs sua shutterstock
Foto: Shutterstock

China evită să se angajeze 100% într-un război comercial cu Statele Unite de teamă. Ar putea ieşi şifonată rău de tot. Un conflict amplu ar putea să deranjeze muntele de datorii acumulate în economia chineză, un munte care s-ar putea prăbuşi peste ţară cu efecte cataclismice.

Un potenţial război comercial între China şi Statele Unite ar putea reprezenta acul care sparge balonul unei ţări cu o economie deja supraîndatorată. A Chinei.
Aproape 20% dintre exporturile Chinei se duc către americani, iar un război comercial ar adânci şi mai mult gaura din economia care duce în spinare o datorie 14 mii miliarde de dolari.

China este însă foarte grijulie la modul în care raspunde atacurilor venite din partea Statelor Unite în războiul comercial, pentru că este conştientă că are o situaţie internă instabilă.

Citiți și:  China, în război comercial cu SUA, începe să resimtă efectele

Un război comercial între primele două economii ale lumii ar putea afecta puternic creşterea economică a Chinei. La începutul anului, Fondul Monetar Internaţional estima că avansul economic al Chinei ar putea ajunge anul acesta la 6,6%, însă în actualul context, al ameninţărilor cu privire la tarifele pentru importuri, ar putea avea un impact negativ de 0,5% pentru creşerea economică a Chinei. Ba chiar ar putea să îşi continue declinul şi mai mult în cazul în care ameninţările iau amploare.

China a crescut rapid, însă pe datorie. Aceasta a urcat cu mai mult de 300%, în ultimii 10 ani. Multe din ele ascunse prin aşa-numitul sistem bancar din umbră, accesat de entităţi care aveau restricţii la îndatorare. E un munte în umbră care se poate prăvăli pe întreaga construcţie.

Datoria la vedere depăşeşte 100% din produsul intern brut.  Ca urmare a ameninţărilor venite din partea americanilor, oficialii chinezi avertizează acum asupra unei bule de datorii din sectorul financiar, care ar putea să se spargă.

Dacă retorica e prea dură, războiul escladează, companiile sunt afectate, intră în blocaj financiar şi apoi generează pe lanţ falimente şi neperformante.

În timp ce ameninţările şi disputele din jurul tarifelor comerciale impuse de ambele părţi s-au mai domolit în ultimele săptămâni, perspectiva unui război comercial e încă acolo.
Ştiind ce are în casă, China a clipit prima în acest război comercial.

Beijingul a anunţat la începutul acestei luni că va lua măsuri de extindere a accesului pe piaţa chineză pentru investitorii străini. Deşi preşedintele chinez a promis că va deschide şi mai mult economia ţării prin reducerea tarifelor la importuri, ameninţarea liderului de la Casa Albă de a impune taxe pe bunuri chineze în valoare de 150 de miliarde de dolari a rămas în picioare.

Strategia Chinei este să dezamorseze situaţia şi să evite declanşarea unui război comercial din care ar avea numai de pierdut. Perspectivele de creștere economică ale Chinei ar putea fi afectate negativ într-un mod semnificativ. Chiar dacă, în ultimii ani, economia ţării s-a bazat mai mult pe consumul intern, China încă este dependentă de export şi are companii orientate către pieţele externe. Anul trecut exporturile către Statele Unite s-au ridicat la peste 500 de miliarde de dolari şi au reprezentat 20% din total. În acelaşi timp Statele Unite au vândut chinezilor bunuri de doar 130 de miliarde de dolari, de aproape patru ori mai puţin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...