Damian Drăghici: Londra să-şi facă griji pentru bancherii care fură miliarde, nu pentru imigranţi

Data publicării:
imigranti romani afp-3

 

Damian Drăghici a declarat că, în opinia sa, puţini vor pleca în Marea Britanie după anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor la 1 ianuarie. Acestora nu le place ţara pentru că este prea frig, este el de părere, preconizând că în jur de 2.000-3.000 vor pleca iarna aceasta.

Cerşitul romilor este vizibil pentru că are loc în stradă, deşi ei cer sume mici, însă unele persoane de la bănci fură miliarde de euro, fără să-i vadă cineva, pentru că se află la etajul 60, a declarat Drăghici pentru The Times, citat de Mediafax.

"Şaptezeci la sută dintre romii care au plecat din România în ultimii zece ani sunt integraţi. Au copii care merg la şcoală şi acţionează ca cetăţeni activi şi plătitori de taxe acolo unde se află", a spus el, adăugând că grupurile care şi-au ridicat tabere în Park Lane în mai multe rânduri, anul acesta, reprezintă "excepţia".

Imigranţii din România şi Bulgaria vor exercita o presiune uriaşă asupra şcolilor, spitalelor şi cazării, avertiza un raport publicat săptămâna trecută. Potrivit studiului, efectuat de către Institutul de Cercetare pentru Politici Publice (IPPR, de centru-stânga), nou-veniţii se vor aşeza la Londra şi în regiunea South East England, regiunile în care serviciile publice vor fi cel mai afectate.

Potrivit studiului, britanicii ar putea să constate o intensificare a comportamentului antisocial, cerşitului agresiv, dormitului sub cerul liber şi infracţionalităţii încă de săptămâna viitoare. De asemenea, modificările cu privire la acordarea unor prestaţii sociale anunţate de premierul britanic David Cameron sunt "în mare măsură simbolice" şi nu vor conta, potrivit aceleiaşi surse.

Cameron nu a dat curs îndemnurilor de sfida UE şi de a prelungi restricţiile impuse românilor şi bulgarilor, în pofida unei uriaşe susţineri publice în acest sens, notează presa britanică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri