D. Dungaciu, despre R. Moldova. A sta la cheremul Transnistriei înseamnă a pune dosarul integrării în brațele Moscovei

Data publicării:
dungaciu tiraspol

Invitat la „Imparțial” Dan Dungaciu, a vorbit despre negocierile care sunt, practic, blocate între Republica Moldova și regiunea Transnistria, însă a atras atenția asupra implicațiilor pe care le-ar putea avea tipul de discuții pe care premierul moldovean Iurie Leancă le-a purtat cu liderii de la Tiraspol.

Problema pe fond, însă, pe relația cu Transnistria, cu regiunea separatistă, este alta: Republica Moldova nici nu-și poate imagina că ar putea vreodată semna acordul economic sau acordul de liberalizare a vizelor fără să aibă o frontieră definită clar și controlată în est. Pentru că ce înseamnă un acord economic cu Uniunea Europeană? Înseamnă că, din punct de vedere economic, Uniunea Europeană se va întinde de la Lisabona, din Portugalia, până spre est. Care este frontiera de est a spațiului economic al Uniunii Europene dacă Republica Moldova semnează acordul de liber schimb?”, a comentat Dan Dungaciu.

Sociologul a explicat că Republica Moldova a încercat să rezolve această chestiune în ultima ședință a Parlamentului, din sesiunea trecută, dar a fost retrasă legea în ultima ședință.

„Deocamdată, clasa politică de la Chișinău nu și-a asumat această sarcină care este determinantă pentru orice semnare, adică să fixeze o frontieră pe est. De ce? Pentru că, nu, Chișinăul va spune: Dacă fixăm această frontieră, Tiraspolul spune că este o recunoaștere a independenței, Tiraspolul acuză Chișinăul că pune o frontieră între cele două maluri ale râului Nistru și așa mai departe”, a detaliat Dan Dungaciu.

„Decizia politică este de fapt cea mai complicată decizie pe care Chișinăul trebuie să o ia până la urmă, pentru că a sta la cheremul Transnistriei sau a sta, deci, la cheremul Federației Ruse înseamnă a pune dosarul integrării Republicii Moldova în brațele Moscovei. Pentru că dacă pui problema „Trebuie să rezolvăm conflictul transnistrean pentru ca să ne integrăm în Uniunea Europeană” înseamnă că ai pus dosarul extinderii UE și a integrării Republicii Moldova în UE pe biroul Kremlinului. Pentru că Moscova va spune: Nu veți rezolva niciodată acest conflict”, a conchis directorul institutului de relații internaționale al Academiei Române.

„Chestiunea e că, spre deosebire de Republica Moldova, mă rog, partea aceasta, dinpre noi, a ei, acolo se suportă sancțiuni economice, se fixează embargouri, se fac amenințări. (...) În schimb, în Transnistria e o enclavă într-adevăr de perfuzii rusești. Rusia plătește pensii și salarii în Transnistria. O decuplare de aceată mică sursă de supraviețuire, ca și perspectiva unui audit european pe contrabanda înfloritoare acolo reprezintă coșmarul mai tânărului Șevciuc, care, deși de-un leat cu prim ministrul Leancă, gândește în termenii vechi. N-a reușit să-și dea seama că și populația pe care o păstorește acolo, în Transnistria, are obiectiv interesul ca Republica Moldova, în ansamblul său, să se apropie de Uniunea Europeană, pentru că sub URSS știm ce-a fost, după URSS știm ce stagnare se produce dacă nu ai democrație, instituții, standarde, economie de piață reale. Pe astea ți le dă UE, nu Rusia”, a explicat și Teodor Baconschi.

Chișinău-Tiraspol, un tandem dificil

Chișinăul insistă pentru aderarea la UE, Tiraspolul nu vrea îndepărtarea de Rusia, Chișinău și Tiraspol, planuri divergente în legătură cu UE.

De față cu jurnaliștii, premierul Republicii Moldova a mai făcut o tentativă să îl convingă pe liderul separatist de avantajele asocierii cu Uniunea Europeană.

„Nu uitați că această piață are 500 de milioane de consumatori cu mare putere de cumpărare. Sunt sigur că autoritățile de la Chișinău și cele de la Tiraspol sunt interesate în mod egal ca acest tratat să funcționeze, să aducă dividende și să fie util”, a spus Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova.

Afirmațiile vin în contextul în care oficialii de la Chișinău au anunțat că vor semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană, la summitul din noiembrie de la Vilnius. Intențiile Republicii Moldova au declanșat deja represalii economice din partea Federației Ruse. Moscova a sistat de aproape o lună importurile de vinuri din Republica Moldova. De asemenea, conform presei de la Chișinău, mii de cetățeni moldoveni ar fi fost expulzați de pe teritoriul Rusiei, în ultima lună. Separatiștii de la Tiraspol, susținuți de Rusia, resping și ei categoric orice apropiere de Uniunea Europeană.

„Suntem foarte îngrijorați cu privire la unele evoluții în comerțul exterior, evoluții care ne-ar putea afecta companiile și interesele. Credem că, dacă nu sunt clarificate toate detaliile, acest acord ar putea duce la înrăutățirea relațiilor dintre Tiraspol și Chișinău”, a spus Evgheni Șevciuc, președintele regiunii Transnistria.

După ce a devenit clar încă o dată că pozițiile Chișinăului și Tiraspolului sunt diametral opuse în chestiunea Uniunii Europene, Iurie Leancă și Evgheni Șevciuc s-au mulțumit să prelungească un acord referitor la circulația feroviară a mărfurilor, între cele două maluri ale Nistrului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”