Cursele aeriene rusești și-au schimbat rutele, astfel încât să ocolească Ucraina

Data publicării:
aeroflot-Mediafax Foto-Mircea Rosca

FOTO: MEDIAFAX

Potrivit unui site pentru traficul aerian, o cursă Aeroflot către Simferopol, Crimeea, a urmat, miercuri, o rută mai lungă pe deasupra teritoriului Rusiei decât cea obișnuită, mai directă, care trecea prin Ucraina.

Și rutele zborurilor Aeroflot către Istanbul și Antalia au fost schimbate, joi, pentru a ocoli Ucraina.

Aeroflot a confirmat ulterior informații apărute inițial pe Twitter potrivit cărora s-a luat decizia de a schimba ruta zborurilor.

În cursul după-amiezii, acțiunile Aeroflot scăzuseră cu aproape 10 procente, urmare a acestui anunț.

Cursele altor operatori, cum ar fi Transaero sau NordWind, de asemenea par să evite intrarea în spațiul aerian al Ucrainei. În schimb, rutele altor operatori străini, cum ar fi Turkish Airlines, rămân neschimbate.

O sursă din industria aviatică, citată de RIA Novosti, a declarat că decizia companiilor aeriene ruse a fost luată la recomandarea autorităților aviatice din această țară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri