PAȘAPORT DIPLOMATIC | Cum se vede jocul geopolitic din Kazahstan, a noua cea mai mare țară din lume
Asia Centrală este pe hartă locul aşa-numitelor state „stan”. Kazahstan este cel mai mare dintre toate şi se comportă ca atare. Chiar dacă vecinătatea cu Rusia şi China este intimidantă, regimul de la Astana, acelaşi de 26 de ani, îşi face planuri în care include toată lumea. Petrolul este resursa de bază a kazahilor, dar se gândesc deja mai departe, la energia viitorului, unde ar vrea desigur un loc în faţă.
„Kazahstan a ales calea numită "economia în primul rând, politica în al doilea" şi aceasta este abordarea pe care preşedintele a avut-o în ultimii 25 de ani”. Declaraţia îi aparţine viceministrului de externe al ţării, Roman Vasilenko, într-un interviu acordat lui Balazs Balabas pentru emisiunea „Pașaport diplomatic”.
Balazs Barabas: Există o percepţie la nivel internaţional: Kazahstan este mai degrabă o democraţie limitată şi că este o autocraţie, pentru că preşedintele Nazarbayev conduce ţara cu mână de fier. Care este realitatea?
Roman Vasilenko: Realitatea este că preşedintele a condus ţara în toţii anii de independenţă, acest lucru este cu siguranţă adevărat. Dar altă realitate este că preşedintele a fost reales în 2015 cu o majoritate copleşitoare şi că este un lider popular, care a făcut Kazahstan ce este acum prin politicile sale din ultimii 25 de ani şi de aceea este atât de popular. Kazahstan a ales aşa-numita cale "economia în primul rând, politica în al doilea" şi aceasta este abordarea pe care preşedintele a avut-o în ultimii 25 de ani, acest lucru înseamnă că întâi ne dezvoltăm economia, lucru care s-a întâmplat şi a fost făcută prin implementarea de schimbări democratice şi reforme. Dacă ne uităm la reformele care au fost introduse în constituţie la începutul acestui an o să vedeţi că este o trecere a puterii de la preşedinte spre Parlament şi Guvern. Desigur, ţara rămâne o republică prezidenţială, cu preşedintele care are cea mai mare parte a puterii, dar aceste reforme constituţionale înseamnă o redistribuire a puterii şi Parlamentul este mai puternic, ceea ce este un pas spre o direcţie pozitivă, pentru că întâreşte sistemul politic şi îl face mai stabil în viitor.
***
Când vecinii tăi sunt Rusia şi China, trebuie să fii pregătit să devii un pion în lupta celor mai puternici pentru influenţa regională. Kazahstan a făcut parte din Uniunea Sovietică, aşa că ascendentul pe care ruşii îl au asupra acestei ţări este mai mare. Întâlnirile dintre cei doi lideri, Putin şi Nursultan Nazarbayev, sunt dese şi prietenia pe care o afişează este cunoscută la nivel mondial. Preşedintele kazah are de multe ori rolul de mediator neoficial în discuţiile Rusiei cu alte state. Un foarte bun exemplu este reluarea relaţiilor ruso-turce, după momentul în care turcii au doborât un avion rusesc de luptă, în urmă cu doi ani. Astana, capitala ţării, este folosită de rusi pentru negocierile de pace pentru încetarea războiul din Siria. Kazahstan îşi păstrează prieteniile, dar începe să îşi contureze o politică în care interesele proprii să fie mai sus decât cele ale vecinului mai mare.
Balazs Barabas: Kazahstan are doi vecini mari, Rusia şi China, care influenţează ţara dvs, iar relaţia dintre preşedintele Nazarbayev şi preşedintele Putin este una foarte cunoscută. Cum este acum relaţia dintre cei doi lideri?
Roman Vasilenko: Relaţiile sunt foarte puternice, durează de mult şi aş spune că preşedintele nostru a avut relaţii excelente cu toţi liderii din noua Rusie independentă, din moment ce ambele ţări au devenit independente, din 1991. Dar în mod egal, preşedintele nostru are relaţii bune şi o prietenie personală solidă, care desigur ajută relaţiile naţionale, cu liderii chinezi, de asemenea. Aş putea menţiona Jiang Zemin, Hu Jintao şi acum Xi Jinping, iar în ceea ce priveşte Rusia, preşedintele nostru a avut relaţii bune cu Boris Yeltsin şi Vladimir Putin, Dimitri Medvedev şi a menţinut aceste relaţii cu Vladimir Putin. Aş sublinia faptul că, Kazahstan s-a definit ca o naţiune corectă, care îşi construieşte relaţii cu beneficii reciproce cu toţi vecinii săi. Iar aceste lucruri s-au făcut şi la nivel bilateral, dar şi la nivel multilateral. Dacă ne uităm de exemplu la ceremonia de deschidere a Expo 2017, de pe 9 iunie, au fost preşedinţii Rusiei şi Chinei, dar şi premierii Indiei şi Pakistan şi mulţi alţi lideri, precum şi secretarul general ONU. Asta arată atitudinea pe care liderii străini o au faţă de Kazahstan şi personal faţă de preşedintele ţării, Nursultan Nazarbayev.
Balazs Barabas: Dar în acelaşi timp, Kazahstan pare că vrea să se distanţeze de exemplu de Rusia. Îşi dezvoltă capacităţi militare proprii, ceva ce până acum era obţinut de la Rusia. Este acesta un semnal că, Kazahstan încearcă să slăbească relaţiile cu Rusia?
Roman Vasilenko: Cred că este important să subliniem că, Kazahstan a fost mereu prokazah. Nu am fost proruşi, prochinezi, proamericani, provestici, ci suntem prokazah. În mod firesc avem interesele proprii, pe care le promovăm şi acestea includ producerea de echipamente militare, dar şi producţia şi transportul de petrol. Iar dacă ne uităm la rutele de transport petrolier în afara ţării o să vedeţi că este expresia clară a expresiei politică externă multivectorială pe care Kazahstan a urmărit-o în cei 25 de ani de independenţă, pentru că petrolul este exportat via Rusia, dar şi via Marea Caspică, prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, spre vest. De fapt şi conducta rusească merge tot spre vest, spre portul Novorossiysk, din marea Neagră, de unde se încarcă în petroliere care pleacă spre ţările vestice. Dar sunt şi conducte care duc petrolul din vestul Kazahstan spre vestul Chinei. Deci suntem cea mai mare a noua ţară din lume, dar suntem şi cea mai mare ţară blocată între altele, aşa că trebuie să ne construim relaţii bune cu vecinii apropiaţi ca să avem acces la pieţele internaţionale şi în ultimii ani, acest lucru s-a întâmplat. Dacă ne uităm de exemplu la faimoasa iniţiativă "One Belt, One Road" (n.r. o centură, un drum) promovată de liderii chinezi se potriveşte foarte bine cu programul nostru Nurly Zhol (Calea Luminoasă) pe care îl implementăm şi care înseamnă o dezvoltare uriaşă a infrastructurii şi care se potriveşte foarte bine cu priorităţile chinezilor.
Balazs Barabas: Dar, în acelaşi timp, preşedintele Putin promovează ideea de alianţe Eurasiatice, care pare să contrazică ideea unui Kazahstan mai independent. Aveţi semnale din partea Rusiei că nu privesc prea bine eforturile dvs?
Roman Vasilenko: Ideea de a crea Uniunea Economică Eurasia a fost adusă de propriul nostru preşedinte, Nursultan Nazarbayev, în 1994, datorită motivelor pe care tocmai le-am menţionat şi anume că noi suntem o ţară prinsă între altele, avem nevoie să avem acces bun la pieţele externe ca să ne dezvoltăm economia şi una dintre metodele de a face acest lucru este o uniune economică, prin care am avea libertatea de mişcare pentru forţa de muncă, pentru capital şi servicii, pentru bunuri. Şi asta este Uniunea Eurasiatică, lucrează să facă o piaţă comună pentru 180 de milioane de oameni. Pentru Kazahstan este clară nevoia existenţei Uniunii Eurasiatice şi a priorităţilor pe care le avem în cadrul Uniunii.
***
China vrea o şi mai mare influenţă în Asia Centrală şi are deja temele făcute. One Belt, One Road, în care belt (centura) înseamnă rute maritime şi road (drumul), rute terestre, este un uriaş proiect de infrastructură pe care chinezii vor să îl dezvolte împreună cu ţările din regiune. Un fel de nou drum al mătăsii, care are acelaşi scop, creşterea schimburilor comerciale şi conectarea Chinei la restul lumii.
***
Balazs Barabas: Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a vizitat recent Kazahstan şi a subliniat importanţa întăririi relaţiilor cu Kazashtan. Înseamnă acest lucru o schimbare a atenţiei Kazahstan spre China şi reciproc?
Roman Vasilenko: Puneţi toate aceste întrebări interesante, pentru că noi nu privim lumea în acest fel. Din nou, dacă vorbim despre sectorul petrolier, este loc pentru toată lumea acolo şi dacă ne uităm la acest domeniu o să vedem companii din vest, europene şi americane, care sunt principalii investitori acolo, dar avem şi prezenţă chineză, pentru că acum ei acoperă cam 35% din producţia de petrol, pe care o exportă în China. Dar sunt investiţii şi prezenţă mare din partea companiilor din vest şi de asemenea din partea ruşilor. Şi, după modelul din domeniul petrolier, suprafaţa enormă a ţării şi oportunităţile oferă posibilităţi să dezvoltăm beneficii reciproce cu toţi partenerii. Nu sunt contradicţii între relaţia apropiată a Kazakhstan cu Rusia şi cele cu China sau cu vestul. Aşa ne construim independenţa, suveranitatea, prin construirea de relaţii mutuale de care să beneficieze toţi partenerii.
***
Asia Centrală înseamnă populaţie majoritar musulmană şi din păcate pentru adepţii acestei religii, radicalizarea a apărut şi în rândul celor care locuiesc în această zonă. Din Kazahstan au plecat pe fronturile din Siria şi Irak câteva sute de jihadişti care s-au alăturat ISIS. Iar atentatele teroriste fac victime şi pe teritoriul kazah.
***
Balazs Barabas: Este o provocare foarte serioasă pentru întreaga lume în zilele noastre, terorismul, care afectează ţările din Asia Centrală de asemenea, inclusiv Kazahstan. Sunt cetăţeni kazahi care au mers să lupte în Siria şi se întorc. Cum se descurcă ţara dvs cu această situaţie?
Roman Vasilenko: Nu cred că mai sunt oameni care pleacă acum, pentru că în ultimii ani agenţiile noastre de securitate au lucrat din greu să oprească acest exod, dar şi guvernul a lucrat din greu întâi să îi împiedice pe cei care vroiau să plece, dar şi pentru a se ocupa de cei care au luptat acolo. În mod special s-a dat o lege care a stabilit pedepse grele, inclusiv revocarea cetăţeniei pentru cei care au comis crime împotriva interesului naţional şi lupta în războaie străine este o astfel de crimă. Am creat un minister special pentru probleme religioase şi ale societăţii civile şi am prioritizat măsuri preventive pentru a ne asigura că sunt tot mai puţini oameni care pot fi radicalizaţi. Iar acest lucru se face bineînţeles prin răspândirea oportunităţilor economice, a bunăstării, dar şi prin combaterea propagandei extremiştilor radicali, prin promovarea valorilor toleranţei, încă din copilărie.
***
Rompetrol a reprezentat una dintre cele mai mari investiţii ale Kazahstan în străinătate, dar nu a fost cea mai reuşită. Dar România este în continuare pe lista lor de interes.
***
Balazs Barabas: Relaţiile dintre România şi Kazahstan nu au fost foarte reuşite în cazul Rompetrol, care a fost în cele din urmă vândut Chinei. Ce alte planuri are Kazahstan pentru a investi în România?
Roman Vasilenko: N-aş spune că relaţiile sunt aşa cum aţi spus dvs, pentru că simt că aceasta a fost o chestiune rezolvată şi care încă se rezolvă cu ajutorul memorandumului de înţelegere dintre guvernul român, cel kazah şi Kazmunaigaz, dar o cooperare viitoare ar fi cea legată de această zonă de tranzit, pentru că, aşa cum am spus mai devreme, este o piaţă uriaşă în transportul bunurilor din China spre Europa şi înapoi, terestru, datorită unor dezvoltări foarte interesante. Acum transportul feroviar devine competitiv cu cel maritim. Sunt aranjamente diferite care permit ca aceste containere să fie transportate, unul dintre ele se numeşte Ruta de Transport Transcaspică. Include Kazahstan, Azerbaidjan, Turcia şi de curând şi România, cu expedierea de bunuri în portul Constanţa. Cred deci că tranzitul este domeniul de pe urma căruia vom beneficia toţi.
***
Kazahstan îşi bazează economia pe gaz şi petrol, resurse de care dispune din abundenţă. Dar are viziune şi vrea diversificare. Proiectul EXPO 2017 este dedicat dezvoltării energiei verzi. S-a construit un spaţiu unde cele mai multe dintre statele lumii îşi expun propunerile, România este prezentă cu proiectul laserului de la Măgurele. După ce evenimentul se va termina, în acelaşi loc se va muta centrul financiar al ţării. Kairat Kelimbetov este cel care va conduce acest uriaş proiect economic şi a dar mai multe detalii pentru emisiunea Paşaport diplomatic.
Balazs Barabas: Care este scopul instituţiei pe care o conduceţi?
Kairat Kelimbetov: Am creat de la zero, acum jumătate de an, noul serviciu financiar internaţional, care include toate ţările din Asia Centrală, precum Kazahstan, Uzbekistan, Kirgistan, Tadjikistan şi Turkmenistan, dar şi ţări din Caucaz, precum Georgia, Azerbaijan, Mongolia şi vestul Chinei şi de asemenea, parţi din ceea ce numim Uniunea Eurasiatică. Şi noi credem că vom creşte rolul serviciilor financiare în economiile locale. Acum aceste servicii reprezinză cam 5% din PIB şi vrem să le creştem până la 12% din PIB. Produsul Intern Brut este acum în Kazahstan cam 200 de miliarde de dolari dar, avem planuri pentru următorii să spunem 15 ani, când noi credem că va creşte PIB-ul şi în termeni absoluţi va creşte şi rolul serviciilor financiare.
Balazs Barabas: Care este strategia dvs. legată de cooperarea cu UE şi companiile din UE, inclusiv cu partea estică a Uniunii?
Kairat Kelimbetov: Cred că în primul rând, legislaţia, cheia este statul de drept pentru a aduce investitori şi legislaţia în cazul serviciilor noastre financiare este bazată pe jumătate pe dreptul britanic, iar acest lucru ne-a unit mult cu economia globală, pentru că avem o legislaţie foarte familiară pentru mulţi. Pe de altă parte, 50% din schimburile comerciale ale Kazahstan sunt cu Uniunea Europeană. Exportăm petrol, gaz, dar şi uraniu. Dar ce vrem acum este să ne conectăm cu pieţele din Europa de est şi cu cele din vestul Chinei. Acest lucru este numit de chinezi: "o centură, un drum", iar acum noi creăm unu număr mare de noduri de transport pentru a îmbunătăţi conectivitatea dintre ţările noastre. Aşa că, acum construim căi ferate care ne leagă de graniţa cu China, cu Rusia, cu marea Caspică şi cu Turkmenistan, deci în acest fel ne diversificăm şi rutele pentru estul Europei astfel încât credem că vor fi un număr important de bunuri din vestul Chinei, din provincia Shaanxi şi oraşe precum Chongqing , unde se produc foarte multe bunuri industriale şi pe care vor să le exporte nu doar pe mare, după metoda tradiţională, dar şi terestru, lucru care ar scurta drumul cam cu două săptămâni, către ţările din estul Europei. Şi de partea celaltă, pentru a face comerţul viabil, avem nevoie de produse din estul Europei şi de asemenea am dori să facem şi ceva producţie în Kazahstan, deci cam acestea ar fi planurile. Noi credem că legăturile bune cu oraşele europene, în mod special cu Europa de est ar putea aduce multe beneficii.
Balazs Barabas: România are o poziţie geografică şi economică foarte bună în Europa, are deschidere la marea Neagră, ce posibilităţi de investiţii vedeţi dinspre Asia Centrală în România?
Kairat Kelimbetov: Am experimentat ceva afaceri, precum Rompetrol, şi cred că România este un partener strategic în Europa de Est pentru Kazahstan, pentru că are o locaţie strategică şi pentru că a fost o zonă de mărfuri, dar acum cred că ar trebui să fie cooperare în termeni de capital uman. Ştiu că România este o sursă de oameni talentaţi, ingineri, finanţişti, este un centru pentru IT şi am vrea să facem aceleaşi lucruri şi cred că în acest punct putem avea o cooperare foarte bună.
Balazs Barabas: Şi cum plănuiţi să le atrageţi aici?
Kairat Kelimbetov: Am vrea să le atragem prin crearea unui foarte bun climat pentru investiţii şi infrastructură. Pentru multe ţări europene nu mai este regimul de vize, iar Centrul Internaţional Financiar Astana va fi un ecosistem foarte bun pentru crearea unui centru internaţional de start-up-uri în domeniul IT. Deci toate aceste idei de a aduce oameni talentaţi din aceste zone şi vrem să le oferim şi oportunitatea de a-şi comercializa afacerile. Am vrea să fim un fel de primii beneficiari ai acestor lucruri şi primii care fac această mişcare.
- Etichete:
- pasaport diplomatic
- rompetrol
- kazakhstan
- economie kazakhstan
- politica kazakhstan
- investitii kazakhstan in romania
- relatii romania kazakhstan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News