Un medic de ambulanță israelian surprins de o cameră de supraveghere scuipând portrete ale lui Iisus dintr-un bloc creștin în care se afla pentru a efectua un test Covid a fost concediat.
Medicul a fost filmat îndepărtându-și echipamentul de protecție înainte de a scuipa trei portrete din holul clădirii din Tel Aviv. Când a fost întrebat de ce a comis gestul, medicul a spus că imaginea este o formă de idolatrizare interzisă de Biblia ebraică, potrivit BBC News.
Serviciul de ambulanță din Israel a transmis că „acțiunea medicului este condamnată cu tărie”, iar serviciul la care era angajat l-a concediat spunând că este „nedemn să reprezinte organizația”.
Incidentul s-a petrecut duminică, când medicul s-a dus pentru un test în blocul locuit doar de creștini, potrivit presei locale.
Imaginile de pe camera de supraveghere arată momentul în care acesta își scoate masca, scuipă de trei ori, după care își pune la loc echipamentul de protecție și urcă în lift.
În timp ce părăsea clădirea, medicul a fost confruntat de un locatar care l-a și filmat cu telefonul mobil. Când acesta l-a întrebat de ce a scuipat portretele, medicul i-a spus că iudaismul interzice aceste reprezentări.
Incidentul a fost raportat la serviciul de ambulanță, iar medicul a fost concediat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Într-un mesaj postat pe Twitter, serviciul de ambulanță a mai precizat că are angajați de toate religiile și condamnă vehement astfel de gesturi.
Editor : D.C.