Coronavirus. Bilanț în scădere al deceselor în China, situație îngrijorătoare în Iran, Coreea de Sud și Italia

Data publicării:
Dezinfecție pe străzile din DAEGU, Coreea de Sud, acolo unde o sectă a devenit focar al epidemiei de coronavirus
Foto: Wang Jingqiang / Xinhua News / Profimedia

China a anunţat marţi 71 de noi decese cauzate de coronavirusul COVID-19, acesta fiind cel mai scăzut bilanţ prezentat zilnic de mai bine de două săptămâni. Numărul de decese la nivel naţional a ajuns la 2.663, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Comisia naţională de sănătate a raportat, de asemenea, 508 noi cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, toate, cu excepţia a nouă cazuri, fiind depistate în provincia centrală Hubei, unde epidemia a început în decembrie. 

Numărul deceselor în întreaga lume a trecut de 2.700, în timp ce numărul persoanelor infectate a ajuns la 80.150. 

Fenomenul înregistrat încă de zilele trecute continuă. În timp ce China pare să se îndrepte către o acalmie a răspândirii coronavirusului, apar focare în afara Chinei, cele mai grave situații înregistrându-se în Coreea de Sud, Iran și Italia.

Coreea de Sud, de pildă, a anunțat 231 de cazuri de îmbolnăvire într-o singură zi, la nivel național ajungând la un total de 830 de cazuri. Mai mult de jumătate dintre acestea au legătură cu o sectă religioasă. În Coreea sunt 9 decese.

În Italia, cel mai grav afectată dintre toate țările europene, au murit șapte oameni și sunt peste 230 de bolnavi. 11 localități sunt în carantină.

Pe măsură ce virusul marchează cu roșu tot mai multe state de pe harta lumii, cresc și îngrijorările cu privire la evoluția economiei mondiale. Aceste temeri sunt cele care au dărâmat luni bursele din întreaga lume. De la Shanghai la New York și de la Londra la Sydney, toate marile piețe financiare au fost în scadere. Valorea acțiunilor și cea a petrolului au scăzut, iar activele de refugiu au crescut.

Iran, locul doi ca decese în lume

Douăsprezece persoane au murit, iar 61 au fost infectate cu noul coronavirus în Iran, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii de la Teheran. Sunt însă temeri că Iranul, un regim închis, nu ar raporta corect bilanțul victimelor. Un membru al Parlamentului a declarat că 50 de persoane ar fi decedat în ultimele două săptămâni în oraşul Qom, situat la 120 de kilometri distanţă de capitala Teheran. Același parlamentar susține că 250 de persoane sunt în carantină.

Ahmad Amirabadi Farahani a acuzat Guvernul că a anunţat cu întârziere epidemia şi susține că oraşul nu beneficiază de echipament adecvat pentru a face faţă crizei.

Disputa pe tema cifrelor a alimentat criticile la adresa modului în care Guvernul a gestionat epidemia de coronavirus, acuzaţii venite atât din partea oficialilor, cât şi a internauţilor iranieni.

Aproximativ 10.500 de dependenţi de droguri au fost plasaţi în carantină în centre de tratament din provincia Teheran ca măsură de protecţie împotriva coronavirusului, a anunţat directorul agenţiei antidrog, Mostafa Hadizadeh.

Epidemia din Iran a afectat şi alte ţări din regiune. Kuweit, Bahrain, Irak, Oman şi Afganistan au anunţat luni primele cazuri de contaminare cu coronavirus confirmate pe teritoriul lor, toţi pacienţii implicaţi fiind persoane care au vizitat recent Iran.

Emiratele Arabe Unite au anunţat sâmbătă două noi cazuri, un turist iranian şi soţia sa, conform agenţiei naţionale WAM.

Libanul a confirmat vineri primul caz, o femeie în vârstă de 45 de ani care s-a întors din Qom.

7 morți și 230 de îmbolnăviri în Italia

Italia a confirmat 231 de cazuri de infectare și a anunțat că șapte persoane - toate în vârstă sau având și alte afecțiuni grave - au murit.

  • 172 cazuri confirmate în Lombardia
  • 33 în Veneto
  • 18 în Emilia-Romagna
  • 3 în Piemont
  • 3 in Lazio

Sunt peste 100 de persoane spitalizate, dintre care 27 la terapie intensivă. Cel puțin 94 sunt autoizolate la domiciliu. 

OMS: Încă nu s-a atins nivelul unei pandemii

Epidemia cu noul coronavirus nu a ajuns la nivelul unei pandemii, a declarat, luni, şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Deocamdată nu este vorba despre o răspândire necontrolată a coronavirsului la nivel global şi nu ne confruntăm cu îmbolnăviri severe şi decese pe scară largă în rândul populaţiei. Ceea ce observăm sunt câteva epidemii, în diferite părţi ale lumii”, a subliniat el într-o conferinţă de presă.

Deşi OMS se declară îngrijorată de răspândirea virusului în ţări precum Coreea de Sud, Iran sau Italia, Tedros susţine că numărul de infecţii din China a intrat în declin de la începutul lunii februarie, fapt care demonstrează că acest virus poate fi stopat.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Serialul de pe Netflix care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Cargoul rusesc „Ursa Major” a fost scufundat în Marea Neagră de „un atac terorist”, spun reprezentanții...
Newsweek
Cum pierd bani la pensie cei 860.000 pensionari care participă la Mica Recalculare? Ce greșeală fac?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...