Coreea de Nord: Suntem pregătiţi de un război total
Data actualizării: Data publicării:
Coreea de Nord a sărbătorit 105 de la naşterea lui Kim Ir sen, fondatorul ţării, printr-o paradă militară impresionantă. N-au lipsit ameninţările la adresa Statelor Unite ale Americii.
Mii de militari au bătut pas de paradă sub supravegherea atentă a liderului Kim Jong un. Au fost etalate ceea ce păreau noi sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune sau care pot fi lansate de pe submarine.
Parada militară a fost completată şi de noi ameninţări la adresa Statelor Unite, pe care Phenianul le avertizează că va răspunde oricăror provocări cu un război total şi nuclear.
„Suntem pregătiţi să răspundem unui război total cu un război total. Suntem pregătiţi să ripostăm cu atacuri nucleare în stilul nostru la orice atacuri nucleare”, a spus un oficial militar nord-coreean.