Cel mai bogat rus a vândut acţiuni Apple şi Facebook pentru a investi în China

Data publicării:
482613-alisher-usmanov

FOTO: Alișer Usmanov

„Companiile chineze reprezintă circa 70-80% din investiţiile noastre în IT în străinătate. Cea mai mare parte a investiţiilor sunt în Alibaba, JD.com şi alte companii cu potenţial ridicat”, a spus Ivan Streşinski, şeful companiei care administrează Usmanov, USM Advisors.

Usmanov, în vârstă de 60 de ani, este cel mai bogat rus, cu o avere de 17,5 miliarde de dolari. Anul trecut, el a cumpărat o participaţie de 100 de milioane de dolari la Apple, pe care a vândut-o recent, a spus Streşinski.

Sperăm ca investiţiile noastre în companii din China să genereze profituri similare sau chiar mai bune decât companiile din Statele Unite”, a spus Streşinski. China este cel mai mare partener comercial al Rusiei.

Valoarea estimată a Alibaba a crescut în februarie la 153 miliarde de dolari, după ce compania de comerţ electronic a raportat o creştere puternică a vânzărilor.

Acţiunile Apple sunt în creştere cu 23% faţă de martie 2013, când Usmanov a anunţat pentru prima dată că a cumpărat titluri ale companiei americane, în timp ce faţă de începutul acestui an sunt în scădere cu 6%. Cotaţia Facebook a înregistrat un declin puternic după oferta publică iniţială din 2012, dar şi-a revenit ulterior, iar în ultimele 12 luni preţul a urcat de peste două ori.

Compania Metalloinvest, deţinută de Usmanov, cel mai mare producător de minereu de fier din Rusia, ar putea reorienta exporturile către China şi alte ţări, dacă Europa va aplica sancţiuni care ar afecta afacerile din cauza crizei din Ucraina, a spus şeful companiei miliardarului rus.

Suntem îngrijoraţi de posibile sancţiuni împotriva Rusiei, dar nu ne aşteptăm la consecinţe dramatice pentru afacerile noastre. China nu va impune probabil nicio sancţiune. Astfel că vom face tranzacţii în ruble, yuani, dolari din Hong Kong sau Singapore”, a declarat Streşinski. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...