Cea mai vârstnică persoană de pe planetă, călugăriţa franceză cunoscută ca sora André, a murit marți la vârsta de 118 ani.
„A decedat la 2:00 a.m. Este o mare tristeţe dar şi-a dorit (să moară), a fost dorinţa ei să se alăture fratelui ei iubit. Pentru ea, este o eliberare”, a explicat David Tavella, responsabil cu comunicarea în cadrul Unităţii de cazare pentru persoane vârstnice Sainte-Catherine-Laboure din Toulon (în Departamentul Var din sudul Franţei), unde locuia sora André, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Lucile Randon a luat numele de Sora Andre când s-a alăturat unui ordin caritabil catolic în 1944.
Sora Andre, născută la data de 11 februarie 1904, a devenit cea mai vârstnică persoană din lume, după ce japoneza Kane Tanaka a murit în aprilie 2022, la vârsta de 119 ani.
Acum, potrivit Gerontology Research Group (GRG), cea mai în vârstă persoană de pe planetă a devenit Maria Branyas Morera, în vârstă de 115 ani și 319 zile.
Editor : I.C