Ce se afla în spatele celebrei Mona Lisa. Un istoric spune că a descoperit locul pictat în fundalul tabloului lui Leonardo da Vinci

Data actualizării: Data publicării:
Un istoric italian susţine că a identificat podul pictat în fundalul tabloului „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci
Un istoric italian susţine că a identificat podul pictat în fundalul tabloului „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci. Foto: Profimedia Images

Podul pictat în fundalul celui mai faimos portret din lume - „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci - ar fi dintr-un mic oraş din Toscana. Istoricul italian Silvano Vinceti a spus că nu are nicio îndoială că podul Romito din Laterina, provincia Arezzo, este ceea ce Leonardo a pictat în peisajul rural din spatele enigmaticei Mona Lisa, lucru care ar pune capăt unui mister ce a alimentat nenumărate dispute de-a lungul anilor, scrie The Guardian, potrivit News.ro.

Leonardo a pictat „Mona Lisa” în Florenţa la începutul secolului al XVI-lea, iar identitatea femeii prezentate în pictura în ulei - despre care se crede că este Lisa del Giocondo - a declanşat la fel de multe speculaţii ca şi fundalul îndepărtat.

Teoriile din trecut au identificat podul ca fiind Ponte Buriano, aproape de Laterina, precum şi Ponte Bobbio din oraşul Piacenza, în nordul Italiei.

Folosind documente istorice şi imagini cu drone şi făcând comparaţii între pictură şi fotografiile din zonă, Vinceti a spus că este „podul etrusco-roman Romito”.

Cel mai grăitor detaliu, a spus el reporterilor de la Asociaţia de presă străină din Roma, a fost numărul de arcade: podul din pictura lui Leonardo avea patru arcade, la fel ca Romito. Ponte Buriano, pe de altă parte, are şase arcade, în timp ce Ponte Bobbio are mai mult de şase.

O singură arcadă a Podului Romito, care se întindea peste râul Arno, a rămas, la fel ca fundaţiile podului de pe partea opusă a malului.

Documentele aparţinând familiei Medici care au fost găsite în arhivele de stat din Florenţa au arătat că între 1501 şi 1503 a fost „un pod foarte ocupat, funcţional”, a spus Vinceti. El a adăugat că tocmai în acel moment Leonardo se afla în zona Val d'Arno, mai întâi în slujba lui Cesare Borgia, un cardinal din cea mai cunoscută familie nobiliară din Italia Renaşterii, şi apoi pentru Piero Soderini, un om de stat al Republicii Florenţa.

Podul oferea o scurtătură care reducea călătoria dintre Arezzo, Fiesole şi Florenţa cu câteva ore.

Vinceti a măsurat distanța dintre malurile râului şi, folosind dimensiunea arcului rămas, a stabilit că patru arcade de aceeaşi dimensiune se potriveau perfect pe întindere.

„Forma distinctivă a râului Arno de-a lungul acelei porţiuni corespunde cu ceea ce Leonardo a portretizat în peisajul din stânga nobilei descrise în faimoasa pictură”, a spus el.

Vinceti a mai găsit documente care atestă că Leonardo locuia adesea la Fiesole la acea vreme, cu un unchi care era preot.

Simona Neri, primarul din Laterin, a spus că teoria lui Vinceti a stârnit multă emoţie în oraşul cu puţin peste 3.500 de locuitori. „Trebuie să încercăm să protejăm ceea ce a mai rămas din pod, care va necesita finanţare”, a spus ea. Afirmaţiile lui Vinceti, însă, vor da fără îndoială peste nas celor din Buriano, în apropiere, unde un afiş cu „Mona Lisa” este afişat lângă un indicator pentru podul său.

„Va exista o oarecare rivalitate; va trebui să punem şi un afiş”, a glumit Neri.

Ea a spus că o pistă de biciclete este în curs de dezvoltare de-a lungul unei părţi a râului Arno care trece pe lângă ceea ce a mai rămas din Ponte Romito şi că ea speră ca legătura revendicată cu Mona Lisa să aducă mai mulţi turişti în zonă.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul exotic de coșmar pe care românii îl cresc în casă. Copiilor le e frică să pună mâna pe...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani