O româncă din Marea Britanie a fost condamnată la închisoare pentru că a pus detergent în cafeaua șefei sale, din „răzbunare”.
Aurora Iacomi, 32 de ani, a susținut în timpul procesului că a turnat lichidul în cafeaua Angelinei Raychinova pentru a-i face o „farsă”, însă anchetatorii din Londra au stabilit că românca a decis să se răzbune după ce șefa ei a criticat-o în fața colegilor.
Românca, stabilită în Redbridge de câțiva ani, a fost condamnată la 10 luni de închisoare, pentru acuzația de administrare a unei substanțe nocive, relatează BBC.
Cele două femei implicate în această poveste, angajate la o firmă de curățenie, au fost audiate în instanță, ocazie cu care s-a stabilit că aveau un „istoric lung de tensiuni legate de relațiile de muncă”.
Pe data de 22 aprilie, Angelina Raychinova a criticat-o dur pe Aurora Iacomi în fața colegilor, iar românca s-a simțit umilită. Angelina își lăsase termosul cu cafea în camera destinată personalului. „Când s-a întors, a luat o gură de cafea din termos și a simțit imediat o senzație de arsură pe buze și a scuipat conținutul”, a declarat procurorul Philip Allman.
Angelina Raychinova a sesizat apoi că lichidul din termos mirosea a „Graffi Green”, un detergent foarte puternic folosit pentru îndepărtarea graffiti-ului.
Pe camerele de supraveghere a fost surprins momentul în care Aurora a turnat lichidul nociv în cafea.
Editor : D.C.