Ce a pățit într-o închisoare din Spania un deținut român care a obligat minore să se prostitueze

Data publicării:
zidul unei inchisori din Spania
Român „pedepsit” în închisoare pentru că a exploatat sexual minore FOTO: El Pais

Un român condamnat în Spania pentru exploatarea sexuală a unor minore a primit marți, în închisoare, o pedeapsă mai grea decât cea pronunțată în instanța de judecată, în momentul în care s-a intersectat în curtea închisorii cu un deținut închis pentru crimă.

Potrivit El Pais, în curtea închisorii Brians 2, din Sant Esteve Sesrovires, lângă Barcelona, românul a fost înjunghiat de 29 de ori de bărbatul de 37 de ani închis pentru crimă și jaf, murind la locul incidentului. Camerele de supraveghere au surprins scenele sângeroase.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 19:20. Surse apropiate cazului au declarat pentru El Pais că românul a fost înjunghiat în gât și în piept, agresorul intenționând în mod clar să-l ucidă. Anchetatorii suspectează că a fost o crimă premeditată, în scop de răzbunare și pedepsire „exemplară” a bărbatului care a exploatat sexual minori.

Românul de 32 de ani era un proxenet care ispășea o pedeapsă pentru exploatarea sexuală a minorilor și a persoanelor cu dizabilități, precum și pentru violență. În 2012, Tribunalul din Barcelona l-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a obligat o minoră să se prostitueze într-un apartament Barcelona. Minora era tot româncă și a fost supusă la chinuri inimaginabile.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri