BUSINESS CLUB. Industria chineză se mută la sat

Data publicării:
industrie china

Milioane de muncitori chinezi merg acasă pentru a-şi petrece sărbătorile departe de poluarea din marile oraşe industriale. Pe măsură ce tot mai multe centre industriale, printre care şi capitala Beijing, introduc noi restricţii pentru a reduce poluarea, mii de fabrici sunt împinse spre zona rurală.

Dar, în vreme ce în alte părţi ale lumii o călătorie cu trenul departe de oraş oferă răgazul unei vacanţe în aer curat, aici este mai greu de fugit din calea poluării. Prefectura Shaoxing, aflată la două ore distanţă de Shanghai, este cunoscut ca un centru al industriei de vopseluri.

„Cred că oamenii din Shaoxing și din China încă nu sunt conștienți că le sunt încălcate drepturile când alții le distrug mediul”, spune Xu Qingshi, activist de mediu.

Organizațiile ecologiste monitorizează fabricile, dar problemele de mediu sunt un subiect sensibil în China.

„Fabrica din spatele meu şi această întreagă zonă produc vopseluri pentru ţesături, iar aerul de aici este irespirabil”, spune Jane Lanhee, reporter Reuters.

Odată cu sărbătorile noului an chinezesc, fabricile se închid. Schimbarea de aer se simte imediat. În acest sat, poluarea este așa de mare, încât majoritatea localnicilor au plecat. Au rămas în urmă doar trei familii care nu-și permit să plece.

Lucrătorii migranți de la fabrici au închiriat casele localnicilor. Sătenii se tem să vorbească deschis în fața camerei de filmat, dar spun că mulți dintre ai au fost loviți de cancer și că apa nu mai este de mult timp potabilă.

Fabricile chinezești nu exportă doar bunuri la prețuri foarte mici, ci și poluare. Un studiu recent arată că o parte din poluarea chineză trece Oceanul Pacific și ajunge în Statele Unite ale Americii. O treime din gazele cu efect de seră provine din industriile chineze orientate spre export, potrivit unui studiu al organizației Worlwatch Institute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...