Nelson Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 într-un sat din sud-estul Africii de Sud. A fost singurul membru al familiei sale care a urmat o şcoală primară și o universitate. Apoi s-a alăturat luptei pentru emanciparea populaţiei de culoare şi eliminarea discriminării.
Regimul sud-african îi urmăreşte fiecare mişcare şi în 1962 este arestat pentru că incita muncitorii la grevă şi pentru că părăsise ţara fără permisiunea puterii. Mandela a fost condamnat la închisoare pe viaţă la 12 iunie 1964, dar eliberat 27 de ani mai târziu.
În aprilie 1994 a devenit primul președinte de culoare al Africii de Sud şi odată cu acest eveniment începe o perioadă de schimbare, de deschidere a ţării spre instituţiile, organizaţiile şi economiile lumii.
Există încă voci care spun că în perioada de apartheid Africa de Sud a progresat economic, iar după abolirea segregării, ţara s-a prăbuşit economic, iar rata criminalităţii este una din cele mai ridicate din lume. Acele voci uită să spună că de fapt nesiguranța și sărăcia este de fapt efect al politicii de excluziune acelor care nu erau albi, iar creșterea de atunci era concentrată în dreptul unei minorități.
Africa de Sud are cea mai dezvoltată economie din regiune. Într-un clasament al produsului intern brut statul african se află pe un onorabil loc 28 devansând ţări precum Finlanda sau Danemarca. La o analiză mai atentă însă se poate vedea că PIB-ul pe cap de locuitor este unul foarte mic, Africa de Sud ocupă abia locul 80 într-un clasament mondial, ceea ce arată de fapt că o bună parte a populaţiei încă trăieşte într-o sărăcie lucie.
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor este cu 15% mai mic chiar și decât în România. Iar discrepanțele sociale sunt la fel de mari. În Africa de Sud sunt persoane care sunt nevoite să trăiască cu un dolar și jumătate pe zi.
Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2010, Africa de Sud a fost invitată de către China să se alăture grupului BRIC, grupul format din Brazilia, Rusia, India și China, ţări considerate cele mai importante economii emergente din lume. Reacţiile au fost diverse. Mulţi economişti consideră că Africa de Sud nu are ce să caute alături de aceste economii care au conoscut creşteri spectaculoase din cel puţin două motive. Creşterea economică anuală a Africii de Sud este constant de sub 5 procente iar piaţa de consum este una inexistentă din cauza sărăciei în rândul populaţiei.
La două decenii distanță de la abolirea apartheid-ului, chiar preşedintele ţării susţine că de fapt economia Africii de Sud se află în continuare în mâinile albilor. Iar în rândul populaţiei există nemulțumiri din cauza faptului că peste 90% din fermele din Africa de Sud aparțin în continuare populației albe chiar şi în condiţiile în care numărul acestor ferme s-a înjumătăţit în ultimii ani.
Practic, albii din Africa de Sud sunt împărţiţi în două categorii - unii, puțini, foarte bogaţi care încă controlează pârghiile economice ale ţării şi alții, foarte săraci, care nu au nici măcar acces la un loc de muncă.
Șomajul în țară este extrem de ridicat, în jurul a 25% în statistici, însă, neoficial, se estimează că 40% din populație nu are o sursă sigură de venit. Sunt oameni care trăiesc din mila asociaţiilor umanitare.
În continuare Africa de Sud este o ţară a discrepanţelor, departe de idealul visat de Nelson Mandela, prea puţini locuitori au acces la educaţie sau la o viaţă civilizată. Și aceasta este moștenirea lui Madiba, dincolo de drepturile civile câștigate, dreptul la mai bine.