Brexit, discuția „ultimei șanse”. Ultimele negocieri vizează situația frontierei nord-irlandeze

Data actualizării: Data publicării:
Brexit, ultimele negocieri
FOTO: Getty Images

Premierul britanic Boris Johnson îşi trimite joi la Bruxelles ministrul pentru Brexit, în vederea unor discuţii ale ultimei şanse într-un moment în care negociatorul-şef al UE consideră „foarte dificil'', dar încă „posibil” să se ajungă la un acord, informează Agerpres.

UE i-a dat guvernului britanic ca termen sfârşitul acestei săptămâni pentru a-i prezenta un compromis acceptabil şi a se ajunge astfel la o separare amiabilă pe 31 octombrie. În lipsa unui acord pentru retragerea Regatului Unit din UE, Londra se pregăteşte pentru un „no deal” (Brexit fără acord) potenţial devastator pentru economia britanică, deşi Boris Johnson a fost obligat de parlament să ceară o nouă amânare a Brexitului, a treia, dacă nu se ajunge la o înţelegere.

În timp ce ambele părţi se pregătesc pentru un eşec, ministrul Brexitului, Steve Barclay, se va întâlni joi la Bruxelles cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, pentru a trage concluziile „unei săptămâni de negocieri tehnice”, potrivit unui anunţ dat miercuri de Downing Street.

„Cred că un acord este posibil, foarte dificil dar posibil”, a declarat Michel Barnier la postul britanic de televiziune Sky News.

Negocierile se poată pe marginea unui proiect prezentat săptămâna trecută de Boris Johnson privind situaţia frontierei nord-irlandeze, dar respins de europeni în forma prezentată.

Clauza de „backstop” din acordul convenit cu UE de fostul premier Theresa May, dar respins de parlamentul britanic, este menită să evite restabilirea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Însă din punctul de vedere al premierului Johnson această clauză poate să implice menţinerea Regatului Unit pe termen nedefinit în uniunea vamală cu UE, motiv pentru care el o doreşte eliminată din acordul de Brexit.

Negocierile nu au permis până acum soluţionarea punctelor în dezacord şi surse britanice au calificat marţi un acord drept foarte improbabil, după o convorbire telefonică dificilă între Boris Johnson şi Angela Merkel.

Cele „trei probleme majore” ale Brexitului

Potrivit negociatorului-şef european, Michel Barnier, citat de DPA, în propunerea avansată de Londra există '„trei probleme majore'”. Acestea privesc abordarea britanică faţă de chestiunea controalelor la frontiera irlandeză, nevoia unei soluţii operaţionale şi obligatorii din punct de vedere legal în această chestiune şi planul ca la acest capitol să se acorde drept de veto adunării nord-irlandeze, care ar putea astfel să respingă soluţia.

„Propunerea guvernului britanic, aşa cum este ea astăzi şi pe care nu o putem accepta, ar înlocui o soluţie operaţională, practică şi legală cu o soluţie ipotetică şi provizorie'”, a spus Barnier în faţa parlamentarilor europeni.

„Când vă vorbesc în acest moment nu am ajuns în punctul de a prefigura şi găsi un acord”, a continuat el, adăugând însă că „deși este foarte dificil (...), dacă există bunăvoinţă de ambele părţi un acord cu britanicii rămâne posibil”.

Premierul britanic a discutat marţi seară şi cu omologul său irlandez, Leo Varadkar, pentru a-i solicita o întâlnire, dar acesta din urmă a apreciat că este „foarte greu să se ajungă la un acord până la sfârşitul săptămânii viitoare”, când are loc summitul european. Dacă până la acest summit nu se ajunge la un compromis, conform unei legi adoptate de legislativul britanic premierul Johnson va trebui să le ceară europenilor încă o amânare a Brexitului, deşi el a promis că pe 31 octombrie Regatul Unit va ieşi din UE, indiferent ce s-ar întâmpla.

Potrivit mai multor media britanice, guvernul britanic intenţionează să convoace o sesiune extraordinară a Parlamentului pe 19 octombrie, indiferent care ar fi rezultatul summitului UE. Ar fi pentru prima dată când deputaţii se reunesc într-o sâmbătă de la sfârşitul războiului din Insulele Malvine în 1982.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...