Primul atac a avut loc în fata Parlamentului, unde unul dintre militarii care păzeau memorialul eroilor de război a fost împuşcat mortal. La scurt timp s-au auzit zeci de focuri de armă în clădirea Parlamentului.
Imediat după atac, străzile au fost împânzite de maşini blindate şi poliţişti înarmaţi, iar suspectul a fost lichidat.
Identificat ca fiind Michael Zehaf-Bibeau, un canadian în vârstă de 32 de ani, acesta ar fi purtat vălul islamic, în momentul atacului.
Bărbatul era cunoscut de poliţie. În 2003, el a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt şi posesie ilegală de arme. După ce a ieşit din închisoare, acesta s-ar fi apucat să facă trafic de stupefiante. Michael Zehaf-Bibeau intrase şi în vizorul serviciilor de informatii drept "călător cu grad ridicat de risc".
„Canada nu se va lăsa intimidată! Dragi canadieni, în zilele care vor urma vom afla mai multe despre terorist și despre complicii pe care i-ar fi putut avea”, a declarat Stephen Harper, premierul Canadei.
În urmă cu câteva zile, autorităţile canadiene ridicasera nivelul de alertă, la mediu. Decizia a fost luata după ce în Montreal, un militar a fost ucis de un tânar care l-a lovit intenţionat cu maşina, incident catalogat drept un atac terorist.