Atac aerian SUA împotriva grupării al-Shabab, după ce jihadiștii au anunțat că au ucis „137 de cruciaţi” în Somalia

Data publicării:
Reaper Aircraft Flies Without Pilot From Creech AFB
Foto: Gulliver/GettyImages

Statele Unite au lansat un „atac aerian” asupra grupării jihadiste al-Shabab, după un atentat executat de aceasta vineri asupra unei baze a Misiunii de Tranziţie a Uniunii Africane în Somalia (ATMIS), a anunţat duminică Comandamentul Militar al SUA pentru Africa (AFRICOM) într-un comunicat. Jihadiștii susțin că cau ucis „137 de cruciaţi” şi că au luat prizonieri.

În urma acestui raid efectuat „în sprijinul operaţiunilor guvernului federal al Somaliei şi Misiunii de Tranziţie a Uniunii Africane în Somalia” au fost „distruse arme şi echipamente obţinute ilegal de către combatanţii al-Shabab”, se arată în comunicatul citat de EFE, potrivit Agerpres.

Preşedintele Ugandei, Yoweri Museveni, a confirmat sâmbătă moartea unor soldaţi din ţara sa în atacul jihadiştilor asupra bazei ATMIS, situată la circa 120 de kilometri de capitala somaleză Mogadiscio şi care este gestionată de militari ugandezi. Preşedintele ugandez nu a precizat numărul soldaţilor ucişi.

De partea lor, jihadiştii au susţinut că au ucis în acest atac „137 de cruciaţi” şi că au luat prizonieri mai mulţi soldaţi ugandezi, susţinând de asemenea că ar fi capturat arme şi vehicule militare.

Misiunea ATMIS are în prezent circa 20.000 de soldaţi, majoritatea din Uganda, Burundi, Kenya, Djibouti şi Etiopia, aceştia luptând în Somalia contra al-Shabab.

„Război total” împotriva al-Shabab

Preşedintele somalez Hassan Sheikh Mohamud a declarat în august „război total” acestei grupări, iar de atunci armata somaleză, sprijinită de ATMIS şi în colaborare cu SUA, a lansat ofensive împotriva jihadiştilor.

Gruparea jihadistă a răspuns cu atacuri puternice, printre care şi atentatul cu maşini capcană asupra Ministerului Educaţiei de la Mogadiscio pe 29 octombrie, care a ucis cel puţin 120 de persoane.

Armata americană a fost implicată în operaţiuni împotriva grupării al-Shabab pe teritoriul somalez cel puţin începând din anul 2007. Deşi fostul preşedinte american Donald Trump a ordonat în 2020 retragerea trupelor SUA din Somalia, succesorul său Joe Biden a decis în mai 2022 consolidarea prezenţei militare americane în Somalia prin desfăşurarea a cel puţin 500 de soldaţi, după ce preşedintele somalez Hassan Sheikh Mohamud a câştigat alegerile prezidenţiale.

Gruparea al-Shabab controlează zone rurale în centrul şi sudul Somaliei şi lansează de asemenea atacuri și asupra statelor vecine, Etiopia şi Kenya.

Somalia trăieşte în război şi haos din anul 1991, când a fost înlăturat de la putere dictatorul Mohamed Siad Barre, de atunci ţara lipsită de un guvern cu autoritate fiind controlată de grupări armate rivale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri