Arestări în Sicilia şi la New York într-o vastă operaţiune antimafia împotriva puternicului clan Gambino

Data publicării:
agenti fbi
Agenți FBI. Foto: Gulliver/ Getty Images

Poliţia italiană și poliţia federală americană (FBI) au lansat miercuri o vastă operaţiune anti-mafia în Sicilia şi la New York, care a condus la arestarea a 17 persoane suspectate de extorcare.

Şapte suspecţi au fost arestaţi în provincia Palermo, iar alţi zece la New York, în cadrul acestei anchete cu privire la asociere mafiotă, extorcare, licitaţii trucate şi incendiere criminală - vizând clanul Gambino -, a anunțat poliţia italiană într-un comunicat citat de AFP, potrivit News.ro.

Operaţiunea s-a desfăşurat în mod simultan la New York şi în provincia Palermo.

Familia Gambino este una dintre cele cinci mari familii ale mafiei italiano-americane din nord-estul Statelor Unite, alături de familiile Bonanno, Colombo, Genovese şi Lucchese.

Ancheta, lansată în aprilie 2021, a permis scoaterea la iveală a unor activităţi infracţionale internaţionale, de la New York şi până la Palermo, trecând pe la Roma, şi anume practici de extrorcare prin recurgerea la colaborarea cu unele bande active la New York.

Această anchetă a permis o confirmare a „solidităţii raporturilor existente (...) pe axa SUA-Italia” şi dezvăluirea interesului de care dă dovadă aripa americană a mafiei faţă de probleme de organizarea mafiei siciliene pe teritoriul de origine al acesteia.

Activităţi de extorcare au vizat restaurante de origine siciliană din  New York, prin exercitarea unor presiuni asupra membrilor familiilor acestora din Sicilia.

În Sicilia, ancheta a demonstrat exercitarea unui control strâns al mafiei asupra teritoriului acesteia, prin dezvoltarea unui trafic de droguri înfloritor şi unor practici infracţionale condiţionate de aprobarea capilor locali.

Mafia newyorkeză a suferit mai multe lovituri dure în anii 2010, de la arestări la lupte fratricide şi concurenţa altor organizaţii criminale, însă clanurile acesteia sunt considerate active în continuare.

La 14 martie 2019, capul clanului Gambino, Francesco „Frank” Cali, a fost ucis prin împuşcare în apropiere de domiciliul său, în Staten Island, la New York.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce vehicule pot fi conduse cu permis categoria B în 2025? Se aplică regulile și în spațiul Schengen?
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu, în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025