Apel disperat. Părinții lui Peter Kassig îi roagă pe jihadiști să le cruțe fiul

Data publicării:
parinti 1

„Numele meu este Ed Kassig, iar ea este soţia mea, Paula. Sunt atât de multe lucruri aflate dincolo de puterea noastră de a le controla. Am cerut guvernului nostru să-şi schimbe acţiunile dar, asemenea fiului nostru, putem controla tot atât de mult guvernul american pe cât puteţi voi controla răsăritul soarelui. Îi implorăm pe cei care îl ţin captiv să dea dovadă de milă şi să-şi folosească puterea pentru a ne elibera fiul”, a spus tatăl tânărului răpit.

Mesajul părinţilor lui Peter Kassig vine după ce jihadiştii au ameninţat că îl omoară pe american dacă Statele Unite nu opresc raidurile aeriene.

Obama, ai început bombardamentele aeriene şi continui să loveşti în oamenii noştri. Aşa că, în Irak, vom continua să lovim în unul dintre oamenii tăi”, a amenințat cel care l-a ucis vineri pe cetățeanul britanic.

Peter Kassig a fost capturat în Siria în 2013, în timpul unei misiuni umanitare, asemenea britanicului Alan Henning, care a fost răpit la sfârşitul anului trecut. Pentru eliberarea acestuia au negociat până şi membri Al Qaida. Potrivit postului britanic Sky News, un negociator al Al Qaida ar fi încercat să-i salveze viaţa britanicului, dar jihadiştii s-au dovedit a fi duri şi neînduplecaţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...