Alegeri municipale marcate de violenţe în Turcia. Partidul lui Recep Erdogan a obținut 47% din voturi

Data publicării:
voturi turcia

Violenţele au avut loc într-un oraş din sud-estul ţării, unde a izbucnit un conflict armat între grupările rivale de alegători. Cel puţin opt oameni au murit în aceste confruntări.

La Istanbul, procesul de votare la una dintre secţii a fost întrerupt de un protest al mişcării Femen. Pe jumătate dezbrăcate, activistele au urcat pe mese şi au început să strige sloganuri împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan.

Dincolo de aceste tensiuni, premierul Turciei, aflat la putere din 2002, a acuzat din nou opoziţia că i-a fabricat un dosar de corupţie şi că încearcă să-l alunge astfel de la putere. Şeful executivului de la Ankara a spus însă că este încrezător în luciditatea alegătorilor.

„Voinţa poporului va defini viitorul. Pentru mine, vocea naţiunii este cea care contează”, a spus premierul.

Alegerile municipale au fost considerate un test pentru Recep Erdogan înainte de scrutinul prezidenţial din august 2014 şi de cel parlamentar din iunie 2015.

Câştigarea alegerilor municipale de partidul lui Recep Erdogan ar putea să-i deschidă acestuia calea acestuia spre depunerea candidaturii pentru funcţia de preşedinte. Scrutinul prezidenţial se va desfăşura anul acesta, în august. Pentru prima dată, şeful statului va fi ales prin sufragiu universal direct.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...