În cursa electorală pentru ocuparea celor 120 de locuri din Parlament s-au înscris reprezentanții a 38 de partide. Potrivit analiștilor, doar 15 formațiuni politice pot depăși pragul electoral de două procente pentru a obține reprezentare în Legislativ. Marele favorit este partidul Likud al premierului Benjamin Netanyahu.
„Vrem ca Israelul să câştige, de aceea am votat Likud-Beitenu. Cu cât este mai mare coaliția, cu atât Israelul va fi mai puternic. Întreaga mea familie mă susţine", a spus premierul.
Observatorii scenei politice israeliene susţin că marea surpriză a acestui scrutin ar putea veni din partea partidelor de extremă-dreapta.
Președintele Israelului, Shimon Peres, a făcut apel la populație să meargă la vot pentru că ziua alegerilor este una a democrației. Rezultatele oficiale ale alegerilor vor fi anunțate miercuri.