A stat 25 de ani în închisoare pe nedrept

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24-3

 

Pentru Michael Morton, al cărui caz este prezentat de CNN, viața așa cum o știa a luat sfârșit în august 1986. Tocmai împlinise 32 de ani. Christine, soția sa, a fost atacată și omorâtă în locuința lor din Williamson County, Texas. Michael era la lucru atunci, dar autoritățile l-au considerat imediat principalul suspect.

„Oamenii nevinovați cred că, dacă spui adevărul, nu ai de ce să te temi de poliție”, spune acum, zâmbind, Michael.

A fost pus sub acuzare, luat de lângă băiețelul său și judecat. Procurorul a prezentat juraților, cu lacrimi în ochi, un scenariu cu conotații sexuale depravate, l-a acuzat pe Michael că și-a omorât soția pentru că aceasta refuzase să întrețină relații sexuale  cu el. „Nu existau dovezi, nu erau martori, nu exista arma crimei, nu exista niciun motiv credibil. Nu vedeam cum o persoană rațională putea crede că sunt suficiente elemente pentru verdictul de vinovăție”, povestește Michael. În lipsa altor suspecți, jurații l-au condamnat, „Ne-am spus că se face dreptate, că facem ceea ce trebuie”, povestește Mark Landrum, care a fost membru al juriului.

Eric avea 3 ani când tată lui a fost condamnat pe nedrept pentru moartea mamei sale. 

Michael Morton a stat aproape 25 de ani în închisoare. Și-a văzut fiul de două ori pe an, dar, la un moment dat, Eric nu a mai vrut să îl viziteze. „Era stânjenitor pentru mine că trebuia să merg la închisoare pentru a-mi vedea tatăl”, povestește Eric. El i-a spus acest lucru în persoană tată lui său, „A fost un lucru incredibil de dureros. M-am uitat la cumnata mea și i-am spus Ai grijă de copilul meu”, își amintește Michael. 

În urmă cu câțiva ani, avocații care lucrau pro bono pentru Morton în cadrul Innocence Project au reușit să aducă adevărul la lumină. Nu numai că Michael Morton a fost dovedit nevinovat, dar procurorul a fost acuzat că a ascuns dovezi cruciale. Până la urmă, grație unor probe ADN, a fost identificat adevăratul criminal: un bărbat pe nume Mark Norwood, cunoscut poliției. La doi ani după ce a ucis-o pe Christine, a mai ucis o femeie, tot în Texas, în circumstanțe similare. Norwood a fost condamnat. 

Michael Morton a fost eliberat la vârsta de 57 de ani. „Îi muțumesc lui Dumnezeu că nu am fost un caz cu pedeapsă capitală”, subliniază el. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANM anunță ninsori abundente și temperaturi scăzute, inclusiv în Capitală. Cât timp va persista frigul
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Ce alimente mâncăm în Postul Crăciunului. Sfaturi și recomandări de la specialiștii în nutriție pentru mesele din zilele de post. Foto Shutterstock
Ce alimente mâncăm în Postul Crăciunului. Sfaturi și recomandări de la specialiștii în nutriție pentru mesele...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...