„Preşedintele Jonathan face apel la directorii şcolilor de stat şi private să ia în considerare varianta de a prelungi vacanţa până la o reevaluare a riscurilor prezentate de Ebola”, a spus Reuben Abati, purtător de cuvânt al președintelui nigerian.
„Alte două cazuri de Ebola au confirmate în Nigeria. Este vorba despre cetăţeni nigerieni, care au avut legătură cu primul pacient infectat”, a anunțat Onyebuchi Chukwu, ministrul nigerian al Sănătății.
O situaţie similară se înregistrează şi în Liberia. După ce a fost decretată starea de urgenţă, armata a început să izoleze oraşele unde sunt mulţi bolnavi sau suspecţi de contaminare.
Stare de alertă este şi în Canada. Autorităţile au anunţat că un pacient care prezintă simptome de Ebola este tratat într-un spital din Toronto, la scurt timp după ce a revenit din Nigeria.
Organizaţia Mondială a Sănătății a anunţat vineri că epidemia de Ebola trebuie considerată urgenţă la nivel planetar. Organizaţia a mobilizat 100 de milioane de dolari pentru a răspunde acestei ameninţări, iar Banca Mondială a anunţat că va debloca 200 de milioane de dolari pentru a ajuta la stoparea epidemiei.
Virusul, identificat pentru prima dată în anul 1976, a făcut peste 1.000 de morţi de la începutul anului, iar peste 1.700 oameni sunt suspecţi de infectare.