A doua ţară din lume, după Statele Unite, care depăşește 100.000 de cazuri de coronavirus într-o singură zi

Data publicării:
doctor ține în mână un test covid
Foto: Profimedia Images

Creştere record a numărului de infectări cu coronavirus. India devine a doua ţară din lume, după Statele Unite, care depășește 100.000 de cazuri într-o singură zi.

Numărul zilnic de infectări a crescut de circa 12 ori de la nivelul minim atins la început de februarie, când autorităţile au relaxat cea mai mare parte a restricţiilor şi cei mai mulţi oameni au încetat să poarte măşti şi să respecte distanţarea socială, scrie Agerpres.

Potrivit unor epidemiologi, este posibil ca la acest al doilea val să fi contribuit şi variante mai contagioase ale coronavirusului.

Cu cele 103.558 de cazuri noi anunţate luni, India a ajuns la un bilanţ de 12,6 milioane, al treilea după SUA şi Brazilia, arată cifrele Ministerului Sănătăţii. India a înregistrat însă cele mai multe cazuri noi săptămâna trecută la nivel mondial.

Luni au fost raportate încă 478 de decese asociate COVID-19, al căror total a ajuns la 165.101, India având încă una din cele mai scăzute rate de mortalitate din lume.

Statul indian Maharashtra, cel mai greu lovit, a raportat luni dimineaţă peste 57.000 de cazuri noi de infectare.

Începând de luni seară, în acest stat se vor închide mall-urile, cinematografele, barurile, restaurantele şi locurile de rugăciune.

Autorităţile vor impune un lockdown complet la sfârşiturile de săptămână, dat fiind că experţii sunt îngrijoraţi de un deficit de paturi de terapie intensivă în spitale, mai ales în oraşele mai mici.

Precedentul bilanţ record de infectări în India, de 97.894 de cazuri, fusese atins la mijlocul lui septembrie, după care numărul de contaminări a scăzut brusc, reîncepând să crească la sfârşit de februarie, odată cu redeschiderea completă a economiei şi propagarea unor noi variante ale coronavirusului.

Editor : Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa în care trenurile nu întârzie niciodată. Românii au legătură cu...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Taylor Swift, mai mult decât generoasă cu echipa care a ajutat-o în turneul care i-a adus miliarde. Cât a dat...
Film Now
Noi probleme de sănătate pentru Jamie Foxx. El a fost rănit după ce a fost prins într-o încăierare, chiar la...
Adevarul
Liderul rebelilor sirieni: Israelul „nu mai are scuze” să bombardeze Siria. Ce spune despre Rusia și Iran
Newsweek
DOCUMENT 100.000 pensii cresc până de Anul Nou. Care pensionari iau banii și despre ce sume e vorba?
Digi FM
Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot încă aşteaptă explicaţii: Nu îţi poţi...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Christina Applegate, despre primele semne de scleroză multiplă: „Îmi amintesc căderea”. Dezvăluirile...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...