Sud-coreenii protestează pentru al 11-lea weekend consecutiv, şi cer demisia şefei statului. În jur de 600.000 de oameni s-au adunat aseară în centrul Seulului.
Asemenea proteste au loc la sfârşitul fiecărei săptămâni, deşi preşedinta face deja obiectul unei proceduri de demitere. Ea este acuzată de complicitate cu o prietenă apropiată, care ar fi presat companii mari să doneze zeci de milioane de dolari unor fundaţii care sprijineau iniţiativele prezidenţiale.
Aceasta este în detenţie, negând orice faptă ilegală, în timp ce şefa statului a fost suspendată din funcţie pe 9 decembrie, iar o moţiune de destituire votată de Parlament a fost trimisă la Curtea Constituţională.